Bazarul Craiovei a intrat în lucru!

0
389

De ieri, bazarul de pe „Lipscani” a început să se refacă. O echipă de muncitori a demarat deja lucrările, pavajul vechi care exista până nu demult acolo fiind scos acum bucată cu bucată. Acoperișul improvizat din bucăți de plastic colorat a fost și el îndepărtat, astfel că porțiunea de alee nu mai poate fi traversată de cei care încearcă să treacă din Lipscani spre strada „Mihai Kogălniceanu”. În câteva zile însă toată această porțiune decopertată va fi înlocuită cu un pavaj nou. Potrivit primarului, această lucrare este realizată de SC Delta, în cadrul contractului-cadru pentru reabilitarea străzilor.

Acoperișul va fi realizat cu vitralii

După ce va fi terminat pavimentul, se va începe să se lucreze și la acoperiș. În această privință, autoritățile locale și-au propus să acopere cei câțiva metri care există între clădiri cu bucăți din sticlă colorată, un fel de vitralii ce vor filtra lumina și vor crea un efect artistic deosebit. Municipalitatea intenționează, de altfel, să transforme vechiul bazar într-o galerie de artă, astfel că, după ce vor fi terminate aceste lucrări de igienizare, spațiul va fi pus la dispoziția tuturor artiștilor care vor dori să-și expună lucrările pe pereții clădirilor de acolo, după ce va fi luat acceptul proprietarilor în prealabil.

Calcanul de la Sf. Ilie va fi amenajat de sculptorul Irimescu

O altă mare lucrare care va fi făcută în centrul vechi va fi amenajarea calcanului de la biserica Sfântul Ilie. Autroritățile locale au aranjat piațeta din jurul locașului de cult, plantând gazon verde și montând bănci pentru cei care doresc să admire peisajul, dar pentru ca imaginea să fie completă se va interveni și la peretele de la fostul restaurant Craiova. Această lucrare a fost lăsată în seama sculptorului Lucian Irimescu care are o idee inedită pentru acest spațiu. Lucrarea va fi realizată pro bono de către artist și va reface complet imaginea acestui zid. Totodată, municipalitatea are în plan să picteze și celelalte calcane care au mai rămas în centrul vechi.