Alina Bica, Şerban Pop şi Horia Simu, trimişi în judecată

0
467

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată, ieri, de DNA pentru luare de mită şi respectiv complicitate la dare de mită pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar al omului de afaceri Horia Simu, acesta fiind şi el acuzat în cauză.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis-o în judecată pe fosta şefă a DIICOT Alina Mihaela Bica, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi fostul şef al ANAF Şerban Pop, în stare de arest preventiv, pentru complicitate la dare de mită şi omul de afaceri Horia Simu, arestat în altă cauză, pentru dare de mită.

Potrivit rechizitoriului, în 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu aproximativ 230.000 de euro, cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară, pentru a interveni la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal al omului de afaceri. “La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat mai sus”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Alina Bica a înlocuit procurorul care instrumenta dosarul lui Horia Simu şi a făcut presiuni asupra magistratului care a preluat cauza pentru a da o soluţie de clasare în dosarul în care era urmărit penal Horia Simu. În final, în dosarul omului de afaceri procurorul de caz a dispus o soluţie de clasare, DNA arătând că, potrivit probelor administrate în cauză, magistratul a acţionat fără vinovăţie. Procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale lui Şerban Pop şi ale Alinei Bica şi le-au pus poprire pe conturi. Dosarul va fi judecat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.