Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat, ieri, pe afaceristul craiovean, fost preşedinte al SIF Oltenia, Dinel Staicu, la 5 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită, în dosarul în care a fost arestată şi judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti. Este vorba despre sumele de bani plătite de Dinel prin intermediul fratelui său, dar şi al altor persoane, pentru a obţine anularea sentinţei prin care fusese condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. În acelaşi dosar, fratele lui Dinel Staicu a primit 3 ani de închisoare cu suspendare. Dinel Staicu mai are la activ o condamnare, la 11 ani de închisoare, în dosarul fraudării Transgaz Mediaş, însă sentinţa nu este definitivă.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în noiembrie 2013, pe Dinel Staicu pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă în acest dosar. În aceeaşi cauză, au fost deferiţi justiţiei Veronica Cîrstoiu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală (suspendată din funcţie), acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, înşelăciune în formă continuată, Florin Cergan, fiul ei, Lucian Băgia, avocat în Baroul Sibiu, Carmen Ioana Popescu, contabila lui Staicu, Marian Staicu (fratele lui Staicu Dinel), Adriana Dascălu, Giorgel Zgăbei, avocat în Baroul Bucureşti, şi Marilena Cucianu.
Procurorii anticorupţie au reţinut în rechizitoriu că, în cursul lunii februarie 2012, inculpata Cîrstoiu Veronica, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, a primit, prin inculpata Dascălu Adriana, suma de aproximativ 630.000 euro de la inculpatul Staicu Dinel, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, într-un dosar în care fusese condamnat la 7 ani închisoare (fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor). Banii au fost primiţi prin medierea lui Staicu Marian (fratele lui Staicu Dinel) şi a inculpatei Popescu Carmen Ioana. La 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Cîrstoiu Veronica, a pronunţat decizia prin care a fost înlăturată pedeapsa definitivă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului Staicu Dinel în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor.
Prima intervenţie de “aranjamente”, în februarie 2011
Potrivit procurorilor DNA, raportat la intervenţiile făcute în favoarea inculpatului Dinel Staicu (în dosarul fraudării BIR) prima faptă de corupţie, în ordinea cronologică a evenimentelor, s-a consumat în perioada februarie – martie 2011, când inculpata Dascălu Adriana a pretins suma de 500.000 euro de la inculpatul Staicu Dinel, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală care intrau în compunerea completului învestit să soluţioneze recursul, în dosarul în care acesta era judecat pentru fraudarea BIR. În condiţiile în care Staicu Dinel refuzase propunerea iniţială şi după ce a primit decizia definitivă de condamnare la şapte ani închisoare, Adriana Dascălu a pretins din nou, de la inculpatul Staicu Dinel, în perioada august – septembrie 2011, suma de 500.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe în beneficiul acestuia o hotărâre favorabilă, constând în admiterea unei contestaţii în anulare şi înlăturarea pedepsei definitive de 7 ani închisoare. Ulterior, Adriana Dascălu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul fratelui său, Marian Staicu, suma de 500.000 euro, în scopul specificat mai sus, însă a restituit banii în întregime, întrucât , la acea dată, beneficiul promis nu a fost obţinut.
Demersurile în vederea intervenţiei au fost reluate de Dascălu Adriana în a doua jumătate a anului 2011, fiind finalizate prin admiterea contestaţiei în anulare, în schimbul sumei de bani.
Altă şpagă pentru dosarul Transgaz
Mai mult, procurorii anticorupţie au consemnat în rechizitoriu că, în aprilie 2012, acţionând în coautorat cu avocatul Lucian Băgia, Adriana Dascălu a pretins suma de 350.000 euro de la Staicu Marian, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală, astfel încât, la judecarea recursului, fratele său, Dinel Staicu, să fie pus în libertate într-un dosar în care era judecat în stare de arest preventiv (dosarul Transgaz). Ulterior, inculpatul Băgia Lucian a primit suma de 1.900.052 lei (reprezentând, la acea dată, echivalentul a aproximativ 420.000 euro, ce includea cei 350.000 euro pretinşi pentru coruperea judecătorilor şi TVA aferentă), în temeiul unui contract fictiv de asistenţă juridică.
În cursul lunii iulie 2013, Adriana Dascălu a cerut, prin intermediar, suma de 150.000 euro de la inculpatul Staicu Dinel, prevalându-se de influenţa pe care a susţinut că o are asupra a trei judecători de la Curtea de Apel Bucureşti (între care Cîrstoiu Veronica), astfel încât, prin fraudarea sistemului informatic ECRIS, dosarul în care fusese trimis în judecată Staicu Marian (împreună cu două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti) să fie „dirijat” la un complet favorabil, precum şi în scopul facilitării pronunţării unei hotărâri favorabile lui Staicu Marian.
Pedeapsă mai mică la Curtea de Apel Constanţa
Dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Bucureşti, de unde a fost strămutat la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care a decis, pe 9 aprilie 2014, disjungerea cauzei faţă de Dinel Staicu, Carmen Ioana Popescu, Marian Staicu, Adriana Dascălu, Giorgel Zgăbei, care au şi fost condamnaţi, o lună mai târziu, pe 8 mai 2014. Judecătorii din Constanţa l-au condamnat pe Dinel Staicu la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, Carmen Ioana Popescu a primit 1 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, Marian Staicu şi Adriana Dascălu au primit câte 3 ani cu suspendare pe un termen de încercare de 5 ani, iar Giorgel Zgăbei a primit 2 ani cu suspendare. De la inculpaţi s-au confiscat peste 500.000 euro, fiind menţinu sechestrul pe bunurile lor. În plus, Dinel Staicu şi Adriana Dascălu au fost obligaţi la plata sumei de câte 65.000 lei fiecare, Carmen Ioana Popescu la plata sumei de 25.000 lei, iar Marian Staicu şi Giorgel Zgăbei la plata sumei de câte 10.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Atât inculpaţii, cât şi procurorii DNA au făcut apel, soluţionat ieri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea Supremă i-a majorat lui Dinel Staicu pedeapsa la 5 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită. Şi pentru Carmen Ioana Popescu s-a mărit pedeapsa la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar ceilalţi inculpaţi au rămas cu pedepsele primite pe fond. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.