De ce este nevoie de cardiologie intervenţională la Craiova?

0
321

Răspunsul nu este deloc greu de dat. Fie şi numai aruncând o privire peste statisticile medicale din ultimii patru ani, care arată un adevăr de necontestat: bolile de inimă reprezintă, în Dolj, principala cauză de deces. Era aşadar nevoie de o clinică de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară pentru pacienţii din întreaga Oltenie, mai ales că între Bucureşti şi Timişoara nu există încă un astfel de centru.     

În intervalul 2010-2013, numărul deceselor provocate de afecţiuni ale aparatului circulator a depășit 26.000, fiind de peste patru ori mai mare decât al celor provocate de tumorile maligne, care reprezintă a doua cauză de deces la nivelul judeţului Dolj. Decesele provocate de boli ale aparatului circulator sunt mai numeroase decât cele provocate de toate celelalte cauze principale de deces, însumate: tumori maligne, diabet zaharat, boli ale aparatului respirator, digestiv şi genito-urinar, tulburări mintale, traumatisme şi otrăviri.

Clinica din curtea Spitalului de Urgenţă va deservi toate judeţele din Oltenia

În aceste condiţii, un astfel de proiect, ce presupune ridicarea de la zero a unei clinici de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară, era absolut necesar şi a devenit o prioritate pentru Consiliul Judeţean Dolj, care finanţează construcţia centrului medical din curtea SCJU. Investiţia, ce va fi legată printr-o pasarelă de Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova va remedia o deficienţă majoră: lipsa unei secţii de cardiologie capabile să realizeze intervenţii chirurgicale. Aceasta va acoperi o necesitate stringentă, pentru că Spitalul Judeţean deserveşte nu mai puţin de două milioane de persoane din toată Oltenia, iar între Timişoara şi Bucureşti nu există un alt spital care să ofere aceste servicii.

Institut al Inimii la Craiova

În acest moment lucrările avansează cu repeziciune, iar autorităţile județene speră ca totul să fie gata în 12 luni. Proiectul prevede realizarea unei construcţii noi, la standardele celor mai moderne clădiri cu acest specific din ţară, asigurându-se astfel condiţiile necesare pentru desfăşurarea intervenţiilor chirurgicale cardiovasculare în cadrul SCJU Craiova. Valoarea investiţiei este de 3,3 milioane de euro. Comparativ cu valoarea estimată, de 5,5 milioane de euro, inclusiv TVA, a fost realizată o economie de 2,2 milioane de euro.

Clădirea va cuprinde la parter zece saloane cu grup sanitar, cabinete pentru medic de serviciu, asistente  şi consultaţii, sală de tratament, sală de mese cu oficiu alimentar, spaţiu tehnic, spaţiu pentru depozitare şi grupuri sanitare. La etaj sunt prevăzute două săli de operaţii, zona de terapie intensivă, cabinete, angiograf, spaţii pre şi postoperatorii, spaţiu de sterilizare, spaţiu izolator şi zonă de supraveghere. Scopul final este acela de a crea la Craiova un Institut al Inimii în care să fie asigurate dotări materiale superioare, dar şi formarea resursei umane, a unor specialişti reputaţi, cu ajutorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.

150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare

Conform celor mai recente date, aproximativ 150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, reprezentând circa 60% din totalul deceselor înregistrate, iar estimările indică date la fel de alarmante pe viitor, în special prin contribuţia factorilor de risc cardiovascular – hipertensiune arterială, displipidemie, obezitatea, diabet, fumat, sedentarism. La fiecare nouă minute un român este diagnosticat cu sindrom coronarian acut – principala cauză de mortalitate cardiovasculară din România –, iar la fiecare 30 de minute o persoană face infarct miocardic. Unul din trei români are ori hipertensiune, ori obezitate, ori amândouă. În plus, şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale aterosclerozei. Medicii apreciază că aproximativ 80% din decesele cauzate de bolile cardiace pot fi prevenite prin controlul eficient al factorilor de risc.