Constantin M. Popa şi Gabriela Gheorghişor vă invită în „Cetatea Poeziei”

0
345

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează astăzi, în Salonul Medieval, cea de-a şasea întâlnire din seria „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”, ocazie cu care şi-a propus să familiarizeze publicul cu poezia craioveană contemporană.

De această dată, citesc poeme şi vorbesc despre poezia craioveană contemporană Gabriela Gheorghişor și Constantin M. Popa, acesta din urmă lansându-și, în același cadru, volumul de versuri „Încruntările mele amoroase” (Editura „Aius”, Colecţia „Poesii”, 2014). Întâlnirea are loc cu începere de la ora 18.00 şi va fi moderată de Petrişor Militaru.

Lunar au loc astfel de întâlniri, la care sunt prezenţi doi poeţi craioveni –  un tânăr şi un senior, care, pe lângă faptul că vor citi din creaţia proprie, au prilejul să împărtăşească celor de faţă impresia pe care poezia tânără o face unui poet consacrat şi modul în care un poet tânăr receptează poezia contemporană. La finalul întâlnirii poeţii invitaţi vor răspunde întrebărilor din public.

La manifestările anterioare din cadrul acestui proiect au fost invitaţi Ionel Ciupureanu şi Gabriel Nedelea (în aprilie), Liliana Hinoveanu şi Daniela Micu (în mai), Nicolae Coande şi Luiza Mitu (în iunie), George Popescu şi Maria Dinu (în iulie), Aurelian Zisu şi Mădălina Nica (în august).