Handbalistele au jucat degeaba până acum / SCM Craiova, şi penalizată şi cu banii luaţi

1
379

Echipa antrenată de Carmen Amariei a pierdut la „masa verde” meciul cu HC Zalău şi a fost penalizată cu un punct de FRH

Cele două puncte acumulate în cele trei etape disputate până acum în Liga Naţională de echipa de handbal feminin a Craiovei au zburat din clasament ieri dimineaţă, când Federaţia Română de Handbal a comunicat decizia. Aceasta arată oficial astfel: „FRH decide sancţionarea SCM Craiova cu pierderea jocului cu HC Zalău cu scorul de 10-0 şi scăderea unui punct din clasament”. Motivul este transferul ilegal al jucătoarelor Anca Amariei şi Alexandra Haşegan în Bănie şi folosirea primeia în meciul cu HC Zalău, încheiat la egalitate, 23-23. După meci, conducerea echipei ardelene a contestat dreptul de joc al celor două handbaliste, pentru care nu s-ar fi plătit taxele legale de transfer. Anca Amariei şi Alexandra Haşegan au jucat ultima dată în afara ţării, astfel că taxele de transfer ar fi trebuit plătite şi la forul european de profil, nu doar către FRH. Amenda pentru club a fost stabilită la 2000 RON, iar cele două handbaliste, ale căror transferuri au fost anulate, vor trebui să achite şi ele câte 1000 RON. Singura explicaţie pentru această situaţie a venit din partea antrenoarei Carmen Amariei, aceasta recunoscând vina clubului din Bănie în speţa respectivă.  În acest moment, SCM Craiova se află pe ultimul loc în clasament, cu 0 puncte şi golaveraj minus 20. Următoarea partidă a craiovencelor este programată sâmbătă, de la ora 17, în Sala Polivalentă, împotriva echipei Jolidon Cluj.

1 COMENTARIU

Comments are closed.