Garanţii acordate pentru susţinerea Grupurilor de Acţiune Locală şi a Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă Pentru Irigaţii

0
385
Gheorghe Lăpădat

Un  obiectiv instituţional major al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) îl reprezintă creşterea ponderii garanţiilor ce urmează a fi acordate de Fond beneficiarilor privaţi / publici din mediul rural, în corelaţie directă cu susţinerea la finanţare a beneficiarilor schemelor de plăţi directe şi plăţilor naţionale directe complementare care se acordă în agricultură fermierilor prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură / Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

“În baza OUG nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, FNGCIMM şi-a asumat angajamente prin acordarea de scrisori de garanţie în favoarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP)”, a menţionat Gheorghe Lăpădat, directorul general al Fondului Local de Garantare Craiova. Este vorba de beneficiarii măsurilor 125, 313 şi 322 din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală finanţate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pe cele două componente financiare, respectiv garantarea avansului menţionat în contractele de finanţare nerambursabilă şi garantarea creditului bancar în procent de 100% în baza Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD.

“Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 actualizată în data de 21.06.2012 şi Hotărârea Guvernului nr. 898/1.09.2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, sfera de garantare a FNGCIMM a fost extinsă şi pentru Grupurile de Acţiune Locală (GAL) şi Organizaţiile Utilizatorilor de Apă Pentru Irigaţii (OUAI)”, a mai precizat Gheorghe Lăpădat.

OUAI:  zece proiecte selectate

Din totalul fondurilor acordate GAL-urilor, 80% au ca destinaţie finanţarea proiectelor prioritare cuprinse în planul de dezvoltare, diferenţa de 20% fiind destinată cheltuielilor de funcţionare a acestora. FNGCIMM acordă pentru aceşti beneficiari scrisori de garantie pentru restituirea avansului în favoarea APDRP în procent de 110%, iar pentru componenta de credit bancar a fost creat un produs specific în baza căruia garantează în procent de maximum 80% din valaorea creditelor contractate de la finanţatorii parteneri.

În Regiunea 4 Sud Vest Oltenia, în cursul anului 2011 au semnat contracte de finanţare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit trei GAL-uri, respectiv câte unul în judeţele Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, iar în cursul anului 2012 au fost selectate în vederea semnării contractelor de finanţare 12 GAL-uri (patru în Dolj, şase în Olt, unul în Gorj şi unul în Vâlcea). În ceea ce priveşte OUAI-urile au fost selectate pentru finanţare zece proiecte, dintre care opt în judeţul Dolj şi două în judeţul Olt. Pentru aceste produse de garantare pot apela la serviciile Fondului Local de Garantare Craiova aplicanţii din judeţele Regiunii de Dezvoltare 4 Sud Vest Oltenia şi 5 Vest.

  

Grupurile de Acţiune Locală sunt entităţi înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 ce reprezintă  parteneriate public-private, constituite din reprezentanţi ai sectorului public, privat şi civil, desemnaţi dintr-un teritoriu rural omogen, care vor trebui să îndeplinească o serie de cerinţe privind componenţa, teritoriul acoperit şi care vor implementa o strategie integrată pentru dezvoltarea teritoriului.