Dolj: Cercetat penal pentru contrabandă cu ţigări

0
259
tigariIeri, 25 august a.c., în jurul orei 10.45, în urma unei acţiuni organizate şi executate pe linia prevenirii si combaterii comercializarii şi transportului ilegal de produse accizabile, în comuna Leu, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au efectuat verificări la o societate comercială, astfel fiind identificată cantitatea de 320 ţigarete fără a avea aplicate elementele de fiscalizare ale autorităţilor din România. Pe numele lui D.DANIEL, 40 de ani, din comuna Leu, judeţul Dolj a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2006, ţigaretele fiind ridicate în vederea confiscării, anunţă IPJ Dolj.