Prinşi cu lemne furate din pădure

0
456

Doi doljeni, tată şi fiu, sunt cercetaţi penal de poliţiştii doljeni pentru furte de lemne, după ce au fost prinşi cu căruţa plină de pomi pe care tocmai îi tăiaseră ilegal dintr-o pădure de pe raza comunei Brădeşti.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, duminică seara, puţin după ora 21.00, lucrători din cadrul Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi, împreună cu cei din cadrul Posturilor de Poliţie Braloştiţa şi Brădeşti, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu i-au depistat, pe DJ 606F în satul Sfircea, pe Dumitru Bămbălău, de 47 de ani şi pe fiul său Ion, de 17 ani, ambii din comuna Brădeşti, Dolj în timp ce transportau, cu o căruţă, 27 arbori, material lemnos pentru care nu deţineau documente de provenienţă. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că cei doi au tăiat şi sustras arborii din pădurea din apropierea satului Meteu (comuna Brădeşti), cu intenţia de a-i comercializa.

„Valoarea prejudiciului urmează a fi stabilită de către reprezentanţi ai Ocolului Silvic Filiaşi, unde au fost predate lemnele, poliţiştii întocmind pe numele celor în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi sustragere material lemnos”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.