A furat cosmetice din Kaufland în valoare de peste 100 lei

0
477

Un craiovean de 40 de ani este cercetat penal de poliţişti după ce a fost prins cu produse cosmetice în valoare de peste 100 lei, pe care „uitase” să le plătească, în hipermarketul Kaufland din cartierul Craioviţa Nouă.

Poliţiştii Secţiei 5 Craioviţa Nouă au fost sesizaţi, duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, de către agenţi de pază ai hiperpermarketului Kaufland din cartierul Craioviţa Nouă, cu privire la faptul că a fost surprins un bărbat care a sustras mai multe produse din incinta magazinului. Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie ajunşi la faţa locului l-au identificat pe autor, Gigi Constantinescu, de 40 de ani, din Craiova, care sustrăsese din incinta magazinului şi încercase să plece cu produse cosmetice (şampon, parfum, etc.) în valoare de 104,43 lei.

„Prejudiciul a fost recuperat, produsele fiind restituite reprezentanţilor magazinului, iar pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.