Târg de joburi pentru deţinuţi

0
323

Deţinuţii de la Penitenciarul de Minori şi Tineri au ocazia, în cadrul târgului de joburi organizat astăzi la închisoare, să afle care sunt cerinţele de pe actuala piaţă a muncii. De asemenea, aceştia vor putea discuta deschis cu angajatorii despre posibilitatea şi şansele de a-şi găsi un loc de muncă după eliberare.

La târgul de joburi deţinuţii vor primi sfaturi legate de reintegrarea în societate după ispăşirea pedepsei privative de libertate. Iniţiativa se derulează în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii funcţionale din domeniul serviciilor sociale integrate oferite dependenţilor şi foştilor dependenţi de droguri pentru integrare pe piaţa muncii prin acţiuni de dezvoltare a instrumentelor şi metodelor de lucru inovatoare şi realizarea de programe de formare”, implementat de Universitatea din Bucureşti şi SIVECO România în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

La eveniment şi-au anunţat participarea partenerii din cadrul proiectului şi reprezentanţi ai unor organizaţii colaboratoare cu aceştia.

În cadrul acestui program, la Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova au fost organizate o serie de activităţi în beneficiul minorilor şi tinerilor custodiaţi în urma cărora 27 de deţinuţi au fost calificaţi în meseria de tâmplar-dulgher-parchetar, iar 200 de deţinuţi au beneficiat de consiliere vocaţională. De asemenea, 89 de deţinuţi au absolvit cursurile programului BASIC IT SKILLS, de operator introducere date. La Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova activităţile proiectului s-au derulat în cursul anilor 2012 şi 2013.

Angajatorii au reţineri în ceea ce priveşte foştii condamnaţi

Deocamdată, însă, ideea că foştii puşcăriaşi ar putea fi integraţi pe piaţa muncii imediat după ce ies pe porţile penitenciarului stârneşte mai degrabă o reacţie de respingere. Aşa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri, inclusiv cu ocazia altor târguri ale locurilor de muncă special organizate pentru deţinuţi, angajatorii au încă reţineri în ceea ce-i priveşte pe foştii condamnaţi.

De departe, principala necunoscută pentru mulţi dintre condamnaţii care ies pe porţile închisorii, este aceea dacă îşi vor găsi sau nu un loc de muncă, dacă vor fi acceptaţi sau nu de societate. La fel de important ar fi, de data aceasta în opinia celor care s-au implicat de-a lungul timpului, în reintegrarea persoanelor private de libertate să fie reintrodusă în mod obligatoriu munca în penitenciare. Asta pentru că, nu de puţine ori, cei care s-au gândit să le întindă o mână de ajutor foştilor deţinuţi au avut surpriza să fie refuzaţi sau să primească reclamaţii din partea angajatorului.

Rata de recidivă rămâne, în continuare, ridicată

În ultimii ani, în cele trei penitenciare craiovene s-au desfăşurat o serie de programe de calificare profesională. Rezultatele au întârziat însă să apară în momentul în care deţinuţii au ispăşit pedeasa privativă de libertate şi au căutat un loc de muncă. Tocmai din acest motiv, odată ieşiţi pe porţile închisorii, puşcăriaşii ar trebui ajutaţi să găsească o modalitate prin care să-şi poată câştiga cinstit o pâine. Este necesar suportul din partea instituţiilor sau a organizaţiilor neguvernamentale, astfel încât în momentul în care părăsesc penitenciarul, persoanele private de libertate să nu mai comită infracţiuni pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi.

Revenind la ceea ce se întâmplă în România, peste două treimi dintre persoanele private de libertate nu cunosc nicio instituţie care ar putea să le sprijine în momentul în care ies pe porţile penitenciarului. Chiar dacă unul din obiectivele declarate al oricărei închisori este acela de reintegrare în societate a deţinuţilor, rata de recidivă rămâne în continuare destul de ridicată. Aproximativ 60% dintre cei care ies din penitenciar comit o nouă infracţiune în mai puţin de trei ani iar până la 80% revin în penintenciar la un moment dat. Cei mai mulţi sunt tineri cu vârste mai mici de 30 de ani. Comparativ cu sistemele din alte ţări europene, România are cele mai slabe rezultate la capitolul reinserţie