Pase scurte / Pase lungi: Conform… tradiÅ£iei!

0
621

N-avem amintiri deloc simpatice, din confruntările de-a lungul anilor, cu echipele ex-iugoslave (Steaua Roşie, Hajduk Split, Zeljeznicar Sarajevo) în cupele europene, şi chiar dacă Iugoslavia s-a divizat, în circumstanţele cunoscute, spiritul funciar competitiv în plan sportiv dăinuie nealterat. În ţara lui Tadej Pogacar, Luka Doncic, unde sportul e o religie, devotamentul jucătorilor pentru culorile clubului pe care îl reprezintă este desăvârşit. Până la sacrificiu. Cu NK Maribor aseară, în preliminariile Conference League, pe Ljudski Vrt Stadion, meciul s-a desfăşurat conform aşteptărilor până în min. 30, când în postura de ultim apărător hondurianul Maldonado, prost poziţionat, l-a faultat pe Etienne Beugre şi a fost eliminat direct. În inferioritate numerică, din acel moment misiunea echipei craiovene a devenit şi mai dificilă. Concentrarea a scăzut, iritarea a crescut, numărul greşelilor individuale, de asemenea. Încrederea slovenilor în ei înşişi, a părut stropită cu apă vie. Exista un precedent, din ediţia trecută, când CFR Cluj o scosese bine la capăt cu această echipă slovenă: 0-0 şi 0-1. Numai că, la reluare, Maribor (min. 57) va marca prin Repas şi Jakupovic (min. 88), nemarcat, în careul mic va majora scorul. La 2-0 pentru gazde, optimismul e ofilit, în perspectiva calificării echipei din Bănie. Maribor s-a arătat superioară Craiovei tactic şi tehnic, şi parcă mai generoasă la efort.