Federația Română de Baschet organizează în perioada 28 iulie – 6 august, la Craiova, Campionatul European FIBA U20, Divizia B de baschet feminin. La start sunt prezente 17 echipe naționale, printre care și România. Meciurile se vor desfășura în Sala Polivalentă din Craiova și în Sala Sporturilor din Ișalnița. Evenimentul este organizat cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, Primăriei Municipiului Craiova și Primăriei Ișalnița, precum și al sponsorilor FRB și al unor parteneri locali.
Conform tragerii la sorți, România face parte din Grupa B, alături de selecționatele Greciei, Irlandei și Georgiei, primele două clasate urmând să avanseze în sferturile de finală. Componențele celorlalte trei grupe: Grupa A – Germania, Ucraina, Marea Britanie și Elveția; Grupa C – Croația, Țările de Jos, Slovenia și Kosovo; Grupa D – Bulgaria, Islanda, Slovacia, Norvegia și Austria.
În vreme ce naționala României se pregătește deja de mai multe zile în arena craioveană, începând de marți au început să sosească echipele participante, precum și oficialii FIBA. Joi, de la ora 19, va avea loc ședința tehnică de validare a celor 17 echipe naționale care se vor confrunta pentru medaliile FIBA U20 Women’s European Championship, Division B, dar și pentru promovarea pe prima scenă continentală.
Lotul României: Laura-Maria Bota, Paloma Janin Cucu, Anisia Croitoru, Alexia-Maria Doba, Ioana-Vanessa Velcea, Alexia Frîncu, Maria-Elena Farago, Ana-Alexandra Ivan, Alexandra-Cătălina Ion (căpitan), Kriszta Kozman, Mihaela Panait, Maria- Ilinca Belegante. Antrenor principal este Mădălin Piperea, secunzi sunt Marian Enahe și Larisa Toma, iar Attila Nagy este kinetoterapeut.
„Tinerele Acvile” vor intra vineri în competiţie, programul naţionalei noastre fiind: vineri, ora 18, România – Georgia, duminică, ora 18, Irlanda – România, marţi, 1 august, ora 18, România – Grecia. Meciurile României sunt programate în Sala Polivalentă din Craiova,
Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în sferturi, echipele din seria României urmând să se încrucișeze cu cele din Grupa A. Sferturile de finală sunt programate joi, 4 august, semifinalele, vineri, 5 august, iar finalele vor avea loc sâmbătă, 6 august. Accesul la meciuri este liber, în ambele săli de sport. Programul competiţiei poate fi găsit prin accesarea linkului https://www.fiba.basketball/europe/u20bwomen/2023.