Ministrul Educaţiei vrea continuarea orelor remediale

0
432
Pierderile de învățare cauzate de pandemie “se pot recupera doar în timp, se pot recupera cu condiția ca școala să nu mai fie întreruptă”, a spus aseară, la Digi 24, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Conform edupedu.ro, el a arătat că doar o mică parte dintre elevi – mai puțin de 250.000, din aproape 3 milioane, din care marea majoritate suferă pierderi – s-au înscris până acum, voluntar, în programe remediale. De aceea, a spus Cîmpeanu, ministerul a propus continuarea finanțării de remediale pe parcursul întregului an viitor. În ce condiții ar urma să fie reluată școala, potrivit ministrului? Vor fi aplicate regulile standard de protecție sanitară, e posibil ca profesorii nevaccinați să fie testați pentru Covid-19.

Sorin Cîmpeanu a arătat, în același interviu acordat Digi24, că el susține extinderea perioadei de cursuri, dar această schimbare, nefiind posibilă din anul școlar 2021-2022, “se va putea face din anul școlar 2022-2023”.

Principalele declarații ale ministrului Sorin Cîmpeanu pe această temă:

  • “Deși susțin importanța unei perioade extinse de cursuri, acestea schimbări nu se vor aplica din acest an școlar. 2021-2022. Voi prezenta cu argumente importanța unei perioade de școală ceva mai extinse decât cea actuală. Această extindere se va putea face din anul școlar 2022-2023.
  • “[La începutul noului an școlar] Am anunțat deja că școala va fi cu prezență fizică. De asemenea, pentru că pandemia din păcate nu s-a încheiat, este nevoie de respectarea regulilor de protecție sanitară, de la respectarea regulilor de igienă la aerisirea spațiilor de învățământ și din păcate încă este nevoie de purtarea măștii de protecție. Aceste reguli de protecție sanitară se vor respecta în continuare. (….) Setul de măsuri este cât se poate de clar. Celebrele panouri de plexiglas și-au dovedit inutilitatea. Și alte măsuri și-au dovedit, de asemenea, inutilitatea. Regulile sunt clare: respectarea regulilor de igienă, aerisire spații de învățământ, distanțare adecvată și purtarea măștii de protecție.
  • Ar putea fi testați profesorii care nu sunt vaccinați înainte de a intra la ore? “E posibil. Dacă cei care au competență în domeniul sanitar vor prezenta avantaje nete, este posibil să se introducă și măsuri care privesc testarea personalului din școli. (…) Nu am nici eu, nici Ministerul Educației competențe medicale. Am spus că aceste discuții se poartă împreună cu Ministerul Sănătății, care e îndreptățit să propună astfel de măsuri. (…) Am inițiat aceste discuții împreună cu Ministerul Sănătății, nu există încă o decizie.
  • “În programul de educație remedială pe care l-am promovat și pe care îl susțin s-au înscris mai puțin de 250.000 de elevi. Înscrierea a fost voluntară. S-au înscris acei elevi care au considerat că au suferit pierderi. În opinia mea, la cei aproape 3 milioane de elevi, marea, marea majoritate au suferit pierderi pe perioada predării online în perioada de criză. Aceste pierderi se pot recupera doar în timp. Se pot recupera cu condiția ca școala să nu mai fie întreruptă. Se pot recupera – și Ministerul Educației a propus continuarea finanțării programului de ore remediale pe parcursul întregului an școlar viitor. Dar elevi care au terminat învățământul liceal nu vor mai avea, știți foarte bine, șansa recuperării acestor pierderi, decât, eventual, prin eforturi proprii și prin eforturi făcute din perspectiva calității de student.”