Comisia a prezentat cele trei inițiative imediate în vederea punerii în aplicare a Strategiei privind o uniune a securității: o strategie a UE pentru o combatere mai eficace a abuzului asupra copiilor, o nouă agenda şi un plan de acţiune ale UE privind drogurile, precum și un plan de acţiune al UE privind traficul de arme de foc. Toate aceste amenințări necesită o acțiune fermă la nivelul UE, deoarece au un caracter transfrontalier și sunt prezente atât online, cât și offline. De asemenea, aceste amenințări au fost agravate de pandemia de COVID-19, în special abuzul sexual asupra copiilor, care a fost puternic amplificat de izolarea fizică și de intensificarea activității online. Combaterea traficului de droguri și de arme de foc este esențială în lupta împotriva criminalității organizate, o prioritate de prim rang în materie de securitate internă în întreaga Europă.
Vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Spre deosebire de atâtea persoane care au fost afectate din punct de vedere economic de pandemie, activitățile infracționale organizate înfloresc. Cei care profită de suferința și de daunele cauzate de vânzările de droguri și de arme de foc ilicite sau care difuzează materiale abominabile care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor trebuie să fie opriți și aduși în fața justiției. Securitatea internă este un pilon central al Strategiei UE privind o uniune a securității menită să îi protejeze pe europeni și să promoveze modul nostru de viață. Datorită acestor trei inițiative, transpunem de îndată viziunea strategică în acțiuni concrete.”
Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat: „Abuzul asupra copiilor și abuzul sexual asupra copiilor în mediul online constituie infracțiuni îngrozitoare. Pandemia de COVID-19 a agravat această problemă. Astăzi pot anunța că vom propune o legislație care să impună platformelor online obligația de a identifica și de a raporta partajarea acestui conținut ilegal. De asemenea, vom analiza eventuala înființare a unui nou centru european de prevenire și combatere a abuzului sexual asupra copiilor, astfel încât Europa să poată juca în continuare un rol de lider în lupta împotriva abuzurilor. Totodată, prezentăm acțiuni concrete menite să consolideze lupta noastră împotriva traficului de droguri și de arme de foc ilicite, ambele afectând societatea noastră.”
Noua agendă și noul planul de acțiune ale UE privind drogurile pentru perioada 2021-2025
Piața drogurilor ilicite are o valoare de vânzare cu amănuntul estimată la 30 de miliarde EUR pe an numai în Europa. Costul social asupra vieților omenești, a mijloacelor de trai și a sănătății publice este imens. Disponibilitatea și producția de droguri în UE rămân ridicate, iar în lumea noastră interconectată, implicarea grupurilor infracționale organizate are drept consecință faptul că fenomenul drogurilor este din ce în ce mai globalizat. Sunt necesare acțiuni coordonate mai eficace pentru a face față implicațiilor pe care traficul și consumul de droguri le au în materie de securitate și sănătate, cu scopul de a-i proteja mai bine pe europeni.