Ramona Mănescu : „E poziţia cea mai înaltă a unui român la NATO”

0
398

Ministrul de Externe Ramona Mănescu a afirmat că prin numirea lui Mircea Geonă în funcţia de adjunct al secretatului general al NATO România intră în normalitate, precizând că nominalizarea este o recunoaştere a performanţelor ţării noastre.

„E poziţia cea mai înaltă a unui român la NATO şi cred că intrăm într-o normalitate care trebuie să ne bucure şi pe care trebuie s-o păstrăm şi s-o cultivăm. A fost o recunoaştere a României din partea NATO că România a performat, e o recunoaştere pe catre trebuie s-o valorificăm la maxim, pentru că atât domnul Geoană, cât şi eu, cât şi dl preşedinte trebuie să mergem în aceeaşi direcţie spre imafginea României care a prins contur, România partener loial şi responsabil. E un context foarte bun pentru noi. Aceasta e calea pe care trebuie s-o urmăm. Aici şi domnul preşdinte a susţinut şi a fost alături de acest proiect, numirea dl Geoană. Cred că toată lumea înţelege avantajul pe care o are astfel de poziţie şi recunoaşterea meritelor României în plan extern”, a declarat Ramona Mănescu, joi seară, la Antena 3.