Craiova: Bilanțul pe primele 6 luni al IPJ Dolj arată o tendință constantă de scădere a infracționalității

0
527

Astăzi, 26 iulie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a avut loc analiza activităţilor desfăşurate de poliţiştii doljeni, în primele 6 luni ale anului 2018.

La bilanţul Inspectoratului au participat şefii tuturor servicilor şi subunităţilor de poliţie, precum şi ofiţeri şi agenţi de poliție din cadrul structurilor de poliţie doljene. Ședința de analiză a fost condusă de șeful inspectoratului, comisar şef de poliţie dr. Constantin Nicolescu, care a prezentat rezultatele activităţilor desfăşurate de poliţiştii doljeni, fiind scoase în evidenţă atât rezultatele pozitive, cât şi aspectele care mai trebuie îmbunătăţite în activitatea noastră pentru creșterea calităţii serviciului poliţienesc.

Principalul indicator statistic avut în vedere la evaluarea rezultatelor activității IPJ Dolj îl constituie volumul criminalității sesizate, care reprezintă numărul total de fapte penale sesizate în perioada de referință, respectiv semestrul I 2018. Din acest punct de vedere se constată o tendință evidentă și constantă de scădere a infracționalității în județul Dolj, în ultimii cinci ani, de la 10.083 de fapte sesizate în primul semestru 2014, ajungându-se la nivelul de doar 7.220 fapte de natură penală înregistrate în primele șase luni ale anului în curs. Analiza efectuată a luat în considerare principalele macro-categorii de infracțiuni, și anume, infracțiunile de natură judiciară, cele care afectează în mod direct interesele persoanelor fizice, infracțiunile de natură economico – financiară, care afectează în mod negativ mediul de afaceri, precum și infracțiunile de altă natură, pe toate aceste paliere înregistrându-se scăderi semnificative comparativ cu valorile din anii precedenți, anunță reprezentanții IPJ Dolj.