646.000 de buletine de vot pentru secţiile de votare din Dolj

0
379

Prefectura Dolj este pregătită pentru desfăşurarea referendumului pentru demiterea preşedintelui din 29 iulie a.c. – a declarat, ieri, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Elena Costea. Potrivit acesteia, echipe ale Prefecturii verifică în judeţ secţiile de votare şi se pun la punct ultimele detalii pentru desfăşurarea procesului electoral.

“Lista cu jurişti şi alte persoane de altă specialitate, pentru desemnarea preşedinţilor secţiilor de votare, a fost trimisă Tribunalului Dolj, iar primarilor le-au fost distribuite toate listele electorale permanente. Prin ordin al prefectului au fost transmise măsurile specifice privind ordinea şi siguranţa publică în perioada campaniei şi în ziua referendumului. Au fost şedinţe de instruire cu primarii şi secretarii din toate localităţile şi s-a făcut instruirea preşedinţilor secţiilor de votare. Echipe ale prefecturii urmează să verifice în judeţ secţiile de votare”, a menţionat prefectul Elena Costea.

Pentru ca şi persoanele netransportabile să-şi poată exercita dreptul de vot, Direcţia de Sănătate Publică Dolj a fost înştiinţată cu privire la hotărârea BEC referitoare la asigurarea primirii cererilor acestora, care vor vota la urna mobilă.

Întrebat fiind despre diverse acţiuni care ar putea împiedica participarea populaţiei la vot, prefectul de Dolj a declarat că “în alte judeţe au fost evenimente care ne fac să fim mai atenţi” şi că “deocamdată nu avem date concrete, dar suntem pregătiţi pentru orice eventualitate”. “Atrag atenţia tuturor locuitorilor din Dolj că art. 52 din Legea referendumului spune că împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu, a dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani şi cu interzicerea unor drepturi”, a ţinut să precizeze Elena Costea.

 

Elena Costea, prefectul judeţului Dolj: “Nu au fost organizate secţii de votare speciale. Numărul lor este acelaşi cu cel de la alegerile locale din iunie a.c., respectiv 519. În acest moment, toate materialele necesare pentru referendum sunt pregătite, iar vineri şi sâmbătă vor fi distribuite preşedinţilor care vor veni să le ridice de la sediul Prefecturii Dolj. Pentru 29 iulie 2012 au fost tipărite 646.000 buletine de vot”.

 

Nicuşor Badea, comisar-şef al Poliţiei Judeţului Dolj: “Suntem pregătiţi pentru a asigura desfăşurarea referendumului fără incidente. La această activitate vor participa aproximativ 1.400 de cadre: poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi personal ISU. Sunt constituite echipe de cercetare a evenimentelor electorale care pot să apară sau să fie sesizate în ziua votării, dar şi în perioada care mai este de parcurs până la 29 iulie. Sunt constituite micro-filtre cu poliţişti de la rutieră, care în ziua respectivă vor fi în teren şi vor acţiona pentru a depista eventualele cazuri de turism electoral”.

Florea Constantin, inspector-şef al ISU Oltenia al judeţului Dolj: “Nu a fost înregistrat nici un fel de incident la mitingurile electorale. Apreciem modul în care cetăţenii au înţeles să-şi exprime opţiunile în cadrul acestor manifestări şi sperăm ca şi în eventualitatea în care vor mai avea loc astfel de evenimente ele să se desfăşoare în condiţii la fel de bune”.