Euro 2020: avancronica primelor două optimi

0
557

Euro 2020 intră în faza optimilor, iar astăzi sunt programate primele două meciuri.

Primiul joc este Ţara Galilor – Danemarca, la Amsterdam, de la ora 19, arbitrat de germanul Daniel Siebert, cu Haţegan rezervă. Galezii au terminat pe locul 2 în grupă, după o victorie, un egal şi un eşec, în timp ce danezii s-au calificat miraculos, după două eşecuri şi un succes clar în ultima rumdă, 4-1 cu Rusia. Scorul întâlnirilor directe: 4 victorii Ţara Galilor, 6 succese Danemarca, ultimul meci fiind în 2018, la Cardiff, scor 2-1 pentru danezi, în Nations League, goluri Jorgensen şi Braithwaite, respectiv Bale. Cu câteva luni mai devreme, danezii câştigaseră şi acasă contra galezilor, în aceeaşi competiţie, scor 2-0, prin dubla lui Eriksen, jucătorul care a fost aproape de o tragedie în startul acestui turneu final.

Al doilea meci din optimi, Italia – Austria, se va disputa de la ora 22, la Londra, pe Wembley şi va fi arbitrat de englezul Anthony Taylor. Squadra Azzurra a impresionat cel mai mult până acum la Euuro, a mers mai departe cu 9 puncte, are un record de victorii consecutive fără gol primit, un alt record de meciuri fără eşec şi un moral excepţional. Austria s-a dovedit şi ea o formaţie pozitivă, construită să atace, a avut posesie superioară chiar şi în faţa Olandei. În grupă a obţinut 2 victorii şi a pierdut un meci. Scorul directelor între Italia şi Austria: 16 succese Italia, 8 egaluri, 11 victorii Austria. S-au întâlnit la Mondiale şi în 1990 şi în 1998, de fiecare dată câştigând italienii, iar ultima dată s-au duelat tocmai în 2008, într-un amical încheiat 2-2, niciun jucător care a evoluat atunci nefiind acum la Euro.