Primul Festival al Lubeniţelor la Dăbuleni, un mare succes

0
179

dabuleni 7La Dăbuleni, acolo unde se coc cele mai dulci lubeniţe din toată ţara, a fost sărbătoare mare în acest sfârşit de săptămână. Cu o organizare ireproşabilă, Festivalul Lubeniţei, aflat la prima ediţie, a reuşit să spargă tiparele petrecerilor câmpeneşti şi să cucerească inimile localnicilor, indiferent de vârstă. Concertele, concursurile pe bază de… lubeniţă, micul comerţ gastronomic nemaiîntâlnit până acum şi lume, foarte multă lume, care a ieşit să se distreze, au făcut ca petrecerea să fie de-a dreptul irezistibilă pentru miile de participanţi, mulţi veniţi şi din alte localităţi. Pentru dăbulenari, oameni extraordinar de harnici şi ambiţioşi, a fost încă un motiv de mândrie, realizând cât de preţioasă este munca lor şi cât de sus îi situează, în rândul celor mai buni dintre cei buni. O bilă albă şi pentru primarul Aurel Băjenaru, primul om care a crezut în forţa comunităţii sale şi a dorit să le întoarcă oamenilor respectul cuvenit, cultivatorii de lubeniţe, bostănarii cum îşi spun ei, fiind în centrul atenţiei prin roadele muncii lor, în toate aceste zile. 

dabuleni
Aurel Băjenaru

Festivalul Lubeniţei lipsea spiritului Dăbuleniului. Aceasta ar putea fi concluzia după cele trei zile de petrecere neîntreruptă, cu surprize care s-au ţinut lanţ. Aşa cum şi-au propus autorităţile locale, nu a fost doar o simplă sărbătoare, ci un festin cu multă lubeniţă, din cea mai dulce şi gustoasă, cu muzică de calitate şi cuvinte frumoase care au fost adresate principalilor actori ai zilei – cultivatorii de lubeniţă. Adică acei oameni care nu cunosc odihnă şi, uneori cu riscuri mari pentru sănătatea lor, fac ca nisipurile fierbinţi de la Dunăre să rodească. Din truda mâinilor lor, acolo, în pământul acela vitreg, creşte una dintre cele mai delicioase trufandale – pepenele verde, cu miezul atât de dulce şi răcoros. Primarul Aurel Băjenaru, om de-al locului, chiar a mărturisit că a reflectat mult la această trudă care se depune de către fiecare familie – fiindcă nu există familie în Dăbuleni care să nu aibă măcar un peticel de bostan – şi a găsit de cuviinţă că singurul mod de a le acorda oamenilor respectul cuvenit este să le recunoşti meritele şi să-i sărbătoreşti, spunând şi arătând lumii întregi că aceştia sunt „făcătorii” lubeniţelor „Dulce de Dăbuleni”.

– De ce Festivalul Lubeniţelor?

– Este un prilej de sărbătoare a zecilor de mii de tone de pepeni care vor fi recoltaţi la noi, ca în fiecare an. Dar reprezintă, practic, şi o necesitate şi o oportunitate de a-i convinge pe oameni, pe consumatorii de lubeniţe din toată ţara, că lubeniţele de Dăbuleni se fac aici, la noi. Şi chiar este cea mai bună lubeniţă.

– Chiar sunt aşa de bune pe cât se spune?

– Sunt cele mai bune lubeniţe şi o să vă spun şi de ce: sunt rezultatul a patru factori importanţi – omul, clima, solul şi apa. Omul, pentru că dăbulenarul nu poate fi depăşit de vreun alt cultivator, având în vedere că are această ocupaţie de cinci decenii. Şi nu se dă înapoi de la muncă de dimineaţa până seara, oricât ar fi căldura de mare. Eu am o vorbă (râde): dacă românul s-a făcut frate cu codru, oamenii din Dăbuleni s-au făcut frate cu nisipul ca să înfrunte vicisitudinile naturii. Apoi, în ceea ce priveşte clima…. Păi temperaturile ridicate şi nisipul acesta al nostru ajută coacerea. Şi nisipul este de aur dacă îi dai apă. Iar apa, la noi, este binecuvântată!

dabuleni 2– Binecuvântată?

– Da, pentru că vine doar de la Dumnezeu, când plouă din ceruri. Şi, ca o curiozitate, apa mai vine şi din pântecele nisipului. Că din Dunăre, deşi este aproape, nici vorbă. Dar noi, cei care avem puterea decizională, trebuie să facem ceva pentru ca fiii noştri să poată să spună cândva ce am spus şi noi odinioară, că apa Dunării nu trece doar prin atâtea ţări europene, ci şi prin „Sahara” olteană.

Pe nisipurile „minate” cu lubeniţe

Festivalul Lubeniţei a avut loc, nici nu se putea altfel, chiar lângă căruţele şi remorcile încărcate cu pepeni verzi şi galbeni. Pe platforma de desfacere, de pe strada „Caracalului”, a fost aşezat, în cele trei zile, cartierul general al petrecerii. Startul sărbătorii şi al festivalului, care se doreşte să aibă tradiţie îndelungată, a fost dat de primarul localităţii. Încins cu diagonala tricoloră, edilul Aurel Băjenaru a urcat pe scenă, în jurul orei 18.00, şi le-a transmis locuitorilor un mesaj de suflet. Le-a spus oamenilor că reuşesc un lucru minunat, ca vreme de atâţia ani să facă nisipul să rodească, lucru pentru care merită tot respectul şi aprecierea semenilor. Dar că este nevoie de mai multă hotărâre şi pricepere în promovarea brand-ului „Dulce de Dăbuleni”.

dabuleni 1– Aţi vorbit de nevoia de a-i convinge pe oameni că aici se fabrică, dacă putem spune aşa, Dulcele de Dăbuleni. Mai era nevoia de aşa ceva?

– Este nevoie de o astfel de precizare şi de o întărire a faptului că adevăratele lubeniţe de Dăbuleni chiar se produc aici. Nu se ştie cum a apărut o teorie, complet falsă, evident, că aceştia ar fi pepeni de import. Nimic mai neadevărat şi numai cine nu a venit aici să vadă câmpurile în care aproape că locuiesc sărmanii oameni, să vadă kilometri întregi de remorci şi căruţe pline ochi de lubeniţe care stau şi aşteaptă clienţii… Nu poate fi vorba de aşa ceva şi noi am gândit acest festival şi pentru a comunica, în felul acesta, cu toţi românii care iubesc acest soi de lubeniţă.

– Ce le-aţi spune consumatorilor care merg pe piaţă şi caută producătorii agricoli care au scris pe etichetă «Lubeniţă de Dăbuleni»?

– Le spunem să cumpere şi să mănânce sănătoşi şi cu încredere pentru că se produce în pământul ţării noastre, în nisipul cel mai fierbinte de la Dunărea din sud de Dolj. 

Surprizele s-au ţinut lanţ

dabuleni 5Festivalul Lubeniţei a avut parte de multe surprize frumoase, care i-au încântat pe participanţi pe tot parcursul celor trei zile de distracţie. Deschiderea oficială a fost marcată simbolic prin tăierea a două lubeniţe, de către doi tineri, un băiat şi o fată. Au fost două lubeniţe mari şi frumoase, dar şi speciale în felul lor: una a avut miezul roşu, iar cealaltă, galben. Cel din urmă sortiment era o curiozitate în materie în urmă cu câţiva ani, dar acum nu mai este chiar o noutate pentru dăbulenarii care, ambiţioşi din fire, nu se lasă până nu încearcă orice provocare în materie de pepeni, aşa că produc acum şi acest sortiment puţin bizar ca aspect, semănând mai degrabă cu un ananas, dar cu sâmburi. Gustul este, în schimb, autentic al lubeniţei.

Şi fiindcă lubeniţele au fost „vedetele”, acest lucru s-a simţit din plin. Au fost şi cazuri în care oamenii au simţit acest lucru pe propria piele. Organizatorii i-au provocat pe participanţi la tot felul de întreceri în materie de lubeniţă. O competiţie care a adunat mulţi susţinători a fost cea în care concurenţii au fost provocaţi să mănânce cât mai repede o lubeniţă. Pepenii au fost puşi în faţa fiecăruia şi, deîndată ce s-a dat startul, concurenţii au început să se lupte, la propriu, cu feliile de lubeniţă. Ca orice competiţie, a existat un singur învingător care a convins juriul, dar şi publicul, că a reuşit să răpună primul pepenele său.

dabuleni 6– Trofeul festivalului a fost „Lubeniţa de Aur”. A fost dificil să o găsiţi printre atâtea zeci de mii de tone de pepeni?

-„Lubeniţa de Aur” este un binemeritat trofeu pe care îl obţine cultivatorul care, pe plantaţia lui, a reuşit să crească acest pepene deosebit. Trebuie să fie un pepene care să corespundă şi care să satisfacă toate exigenţele juriului. Cel care a câştigat a fost recompensat cu un premiu în valoare de 1.000 de lei, care a fost oferit de Asociaţia Horticultorilor din România de pe lângă Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Bucureşti, care ne-au sprijinit, alături de alţi sponsori importanţi.

– Cine a făcut parte din juriu?

– Cei care au analizat caracteristicele pepenilor aflaţi în concurs şi au deliberat au fost specialiştii de la Staţiunea de Cercetări, cu care noi avem o colaborare foarte bună şi care, în urmă cu mulţi ani, mai exact în anul 1987, au creat acest soi de lubeniţă cu care ne mândrim, „Dulcele de Dăbuleni”.

– Este, într-adevăr, un brand care a şi fost omologat…

– A fost omologat în anul 2010 şi, de atunci, producătorii noştri pot să folosească cu mândrie acest brand, care a devenit o emblemă pentru noi. Chiar zilele trecute, am avut plăcuta surpriză să primesc un semn de la un… consumator de pepeni de Dăbuleni, care locuieşte în Iaşi. Este vorba despre un poet, pe numele său Constantin N. Străchinaru, care ne-a trimis o poezie foarte frumoasă, intitulată „Pepenii de Dăbuleni”. Am citit-o şi mi se pare o poezie foarte sugestivă, pe lângă gestul frumos pe care l-a făcut pentru localitatea noastră. Şi m-am gândit că ar fi bine să o multiplic şi să o ofer fiecăruia care vine la primărie să obţină certificatul de producător. Poate să o aşeze la taraba lui cu pepeni şi să o lase să le vorbească potenţialilor cumpărători în numele lui…

Distinşi oaspeţi au bătut drum lung din Franţa

dabuleni 4Sărbătoarea s-a bucurat şi de prezenţa unor distinşi oaspeţi care au bătut drum lung pentru a le fi alături locuitorilor din Dăbuleni. Francezii care locuiesc în localitatea Vaugneray, de lângă Lyon, sunt înfrăţiţi cu dăbulenarii din 2014 şi nu au lăsat să treacă prilejul de a vedea cum se sărbătoreşte lubeniţa chiar aici, în patria sa. Delegaţia a fost condusă chiar de primarul delegat, Mazurat Raymond, care a venit împreună cu soţia sa. Din grup a mai făcut parte şi viceprimarul localităţii franceze, Genevieve Hector, Sandrine Arnaud şi Mathieu Alonso, ultimul responsabil cu chestiuni legate de tineri. Oaspeţii francezi au fost primiţi de primarul Aurel Băjenaru, care le-a fost gazdă bună pe parcursul celor trei zile pe care au petrecut-o în mijlocul comunităţii din Dăbuleni.

– Cum s-au simţit oaspeţii francezi la Dăbuleni?

– Noi ne-am străduit să fie totul frumos şi plăcut pentru dânşii şi să fim gazde bune. I-am primit aşa cum se cuvine şi i-am însoţit la festival, unde au ţinut să fie prezenţi în fiecare seară. Apoi au fost curioşi să descopere şi alte locuri din regiunea noastră. În special, şi-au manifestat dorinţa de a vedea operele lui Constantin Brâncuşi pentru care francezii au un profund respect. Evident, i-am însoţit la Târgu Jiu şi le-a plăcut foarte mult tot ansamblul de acolo.

dabuleni 3– Cât de importante sunt aceste relaţii de înfrăţire între localităţi?

– Importante, chiar foarte importante. Împreună cu domnul viceprimar Zaria, am fost şi noi într-o vizită la dânşii şi pot să spun că am avut parte de o primire foarte frumoasă. Am văzut acolo bune practici în ceea ce priveşte modul cum fac ei agricultură. Sunt reuniţi într-un fel de cooperativă, care este dotată cu maşini agricole şi tot ce trebuie, iar marfa pe care o produce fiecare este oferită spre desfacere într-un supermarket care este tot al respectivei cooperative. Acolo găseşti produse 100% naturale, produse în acea comunitate, de la zarzavaturi, legume şi fructe şi până la vin şi brânza de capră. Mi-a plăcut acest mod de a lucra şi mi-aş dori să îl implementăm şi noi. Oricum, vizita noastră a fost una care ne dă speranţe pe viitor, fiindcă partenerii noştri francezi ne-au propus o colaborare economică. Vom vedea pe viitor cum vor putea face acest lucru.

Un festival binemeritat

PAGINA UNUAtmosfera din cele trei seri de festival nu a fost cu nimic mai prejos decât serbările berii care se desfăşoară în orice alt mare oraş. Concertele, care au fost programate în fiecare seară, au fost atracţia participanţilor. Organizatorii s-au străduit să aducă, la prima ediţie, artişti îndrăgiţi care să fie pe gustul fiecărei vârste. Vineri, în prima seară, a dat startul distracţiei „Taraful de la Clejani”, care a avut, de departe, cel mai numeros public. Sâmbătă, pe scena festivalului a urcat, printre alţii, Nicu Paleru, dar şi trupa Compact. În ultima seară, o îndrăgită interpretă de muzică populară din zona Olteniei, Olguţa Berbec, le-a cântat celor din Dăbuleni. Apoi a venit rândul tinerilor să se distreze pe ritmuri contemporane alături de vedeta pop Lidia Buble.

Alături de muzică, un alt atu al petrecerii a fost şi răsfăţul gastronomic cu care au venit comercianţii şi care s-a dovedit tentant pentru fiecare, de la mic la mare. Copiii au fost, de departe, cei mai răsfăţaţi, fiind provocaţi cu tot felul de jocuri, de la carturi şi până la tiribomba de o înălţime înfricoşătoare, dar mai tot timpul plină fiindcă s-au găsit destul de mulţi curajoşi care să-şi testeze limitele. Unii chiar de mai multe ori! Când nu făceau cu rândul la jocurile de distracţie, dădeau iama în popocorn, gogoşile glazurate, chipsurile care îşi întrepătrundeau aromele pe deasupra mulţimii.

Nici pofticioşii de vârstă matură nu au dus lipsa gustărilor. Grătarele s-au încins, de cum s-a lăsat răcoarea nopţii, şi mirosul de mititei şi pastramă a invadat din toate părţile. La mesele lungi de lemn, pe care le întâlneşti la festivalurile berii din marile oraşe, lumea a început să se aşeze şi să comande. Paharul de bere rece, alături de o trataţie fierbinte îi făceau pe oameni să se simtă bine, să râdă şi să povestească. Pe scenă – muzică bună şi antren. Era mare lucru pentru ei să aibă toate aceste lucruri acolo, la ei acasă, la Dăbuleni, în patria lubeniţelor.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU