Calendarul arăta ziua de 22 aprilie 2012 şi în Parlamentul României se dezbătea moţiunea de cenzură a USL împotriva guvernului condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, de numai 78 de zile. Şansele ca guvernul MRU să pice erau sub 50%, în cele mai optimiste evaluări. Dar a căzut, în cele din urmă, datorită unor defecţiuni de ultim moment, insuficient luate în consideraţie. Discursul ex-copreşedintelui USL, Crin Antonescu, devastator de la un capăt la altul, unul dintre cele mai articulate, dense şi teribil intonate, auzite vreodată în Parlament, încă reverberează. Alina Gorghiu, actual copreşedinte al PNL, şi-a aplaudat cu frenezie liderul, alături de ceilalţi parlamentari liberali. Minte deschisă, dedicat irepresibil valorilor democratice, Crin Antonescu avusese un discurs fulminant care încă dăinuie. Că şi-a dat seama, după un timp, că nu are ce căuta în politica românească, este o altă discuţie. Reproşurile lui Crin Antonescu la adresa ex-premierului Mihai Răzvan Ungureanu erau de fond, nu de suprafaţă. Să revenim la zilele noastre. Admitem că desemnarea lui MRU, ca director al SIE, demnitate pe care a mai exercitat-o, este o soluţie elaborată a preşedintelui Klaus Iohannis. Îmbrăţişarea propunerii respective de către liderii PNL – Alina Gorghiu şi Vasile Blaga – se circumscrie regulii jocului politic. Nimic neobişnuit. Ce declară, însă, doamna Alina Gorghiu, într-un refuz total al amintirilor decantate, frizând astfel suficienţa? „În acest moment, se coagulează o nouă majoritate parlamentară care are în vedere interesul naţional”. Pe un ton de diriginte inflexibil, Alina Gorghiu lasă impresia că şi crede sincer în propria îngrijorare. Aceea că binele neamului stă în respectiva numire. Opiniile dumneaei principiale, luminoase şi înţelepte, te pun pe gânduri. Acum trei ani, când saluta bascularea guvernului MRU şi aplauda discursul incendiar al lui Crin Antonescu, nu invoca interesul naţional. Toate acestea ar putea ţine de teritoriul ridicolului. Nu avem de unde să ştim cât de potrivit sau nu este intelectualul Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia încredinţată. Oricum nu i se poate nega dimensiunea culturală, simţul oportunităţii şi orientării politice. Ştim însă ceea ce ştie o ţară întreagă: a fost dat la o parte din funcţia de premier, fără a fi regretat, imputându-i-se destule lucruri, şi mai hazlii şi mai serioase, iar apoi, prin câteva momente de exaltare politică, lipsită de orice fasoane cărturăreşti şi-a redobândit deplina reevaluare. Dacă domnul Mihai Răzvan Ungureanu va trece de Parlament, redevenind ceea ce a fost, pentru CV-ul său, lucrul acesta va constitui un succes. Pentru Alina Gorghiu, dincolo de teze, antizeze şi sinteze, totul nu poate fi decât o probă de ipocrizie. Şi dacă tăcea, înţeleaptă rămânea. Se spune că, la un moment dat, Constantin Noica, greu de suspectat de anemia sentimentului patriotic, tot izbindu-se ca de un perete compact de nesimţire, inerţie fanariotă, contrariat până la disperare, ar fi rostit: „Ce ţară este asta?”, după care a izbucnit în plâns. Tonul acelei disperări îi este străin nu doar Alinei Gorghiu, ci nouă tuturor.
