Cupa Mondială: Franţa, fără probleme

0
353

Chiar dacă a remizat în partida cu Ecuadorul, reprezentativa Franţei a terminat pe primul loc în grupă (7 puncte), fără a se acoperi însă de lauri. Cotidianul spaniol „Marca” titrează „Franţa şi legea serviciului minim”, în timp ce cotidianul „As” vorbeşte despre „un lider fără strălucire”, care şi-a asigurat calificarea, de altfel o formalitate, dar şi-a pierdut aura. Pentru „As”, ecuadorienii au fost „admirabili”, deşi au evoluat în zece contra unsprezece, după expulzarea căpitanului Valencia. Didier Deschamps rămâne însă satisfăcut de prestaţia jucătorilor săi şi, deja, se gândeşte la partida cu Nigeria, un adversar de un alt calibru valoric, mult mai tacticizat şi, evident, mai periculos.