ANI vorbeşte de o nouă „marţea neagră”, Ponta şi Dragnea spun că s-au gândit la Iohannis

0
356


Liderii PSD Victor Ponta şi Liviu Dragnea au fost solicitaţi, ieri, să comenteze acuzaţiile Agenţiei Naţionale pentru Integritate (ANI) referitoare la adoptarea unei legi care permite aleşilor să facă parte din AGA, cei doi arătând că legea se referă şi la liberalul Klaus Iohannis (n.r. – primarul Sibiului), care acum poate candida la prezidenţiale. „(Liberalii – n.r.) ne-au ajutat ieri la acea lege cu incompatibilităţile, pentru că e o lege care se referă şi la domnul Iohannis. Domnia sa poate candida acum fără probleme”, a spus Ponta. Întrebat despre acuzaţiile ANI, care vorbea despre o nouă „marţea neagră”, având în vedere că legea întrerupe proceduri pentru 1.200 de primari (n.r. – declaraţi incompatibili tocmai pentru că fac parte din AGA unor asociaţii de interes local sau regional), Ponta a răspuns: „Bun, dacă e şi domnul Iohannis printre ei, înseamnă că e un lucru bun”. La rândul său, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a arătat că legea a fost „dată”, în opinia sa, pentru Klaus Iohannis. „Eu nu am fost la vot, dar cred că e o lege, cred că a fost dată pentru domnul Klaus Iohannis, am înţeles că are probleme şi să fim siguri că poate să candideze”, a spus Dragnea. Întrebat ce se întâlmplă însă cu ceilalţi aleşi locali, Dragnea a răspuns: „Ceilalţi nu candidează”. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede ca primarii sau preşedinţii de CJ să fie reprezentanţii comunităţilor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară. Proiectul de lege a fost iniţiat de şase deputaţi PSD, printre care Florin Iordache şi Marian Neacşu. Iniţiatorii au precizat că „în practica administrativă s-a apreciat că este legal ca primarii, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene să reprezinte unităţile administrativ-teritoriale în adunarea generală a asociaţiei şi în consiliul director. (…) Dată fiind inexistenţa unor prevederi exprese, ANI a apreciat, în opinia noastră, în mod abuziv, cu exces de putere, că funcţiile de primar şi preşedinte al consiliului judeţean sunt incompatibile cu calitatea de reprezentant al comunei, oraşului, municipiului şi judeţului în adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară. Iată de ce considerăm că se impune ca această situaţie să fie reglementată fără echivoc, stabilindu-se în mod expres faptul că primarii şi preşedinţii CJ sunt reprezentanţi de drept ai unităţilor administraiv-teritoriale în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, calitate pe care o pot delega prin act administrativ”, au explicat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului. ANI nu susţine modificarea Legii 51/2006 prin care primarii sau preşedinţii de CJ ar putea fi membri în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, precizând că nici nu i s-a cerut un punct de vedere privind acest demers.