Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul având suspendat dreptul de a conduce și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Acesta urmează să fie prezentat, astăzi, 26 mai, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
În noaptea de 24 spre 25 mai a.c., bărbatul a fost depistat, pe strada “Brestei”, la intersecția cu strada “Fermierului”, în timp ce conducea un autoturism, având autorizația de circulație provizorie expirată. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. “Întrucât emana halenă alcoolică, i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, pe care a refuzat-o, fiind condus la o unitate medicală unde a refuzat prelevarea de mostre biologice. În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.