Ştiinţa încheie sezonul alături de fani, în jocuri de lumini şi artificii

0
1040

Universitatea Craiova încheie astăzi sezonul 2020-2021, unul în care a obţinut locul 3 în Liga I şi a cucerit Cupa României, calificându-se, pentru a 5-a oară la rând, în cupele europene. Ştiinţa va evolua în Conference League, a treia competiţie europeană, şi va disputa şi Supercupa României, pe 10 iulie. La final de sezon, alb-albaştrii întâlnesc Academica Cllinceni, azi, de la ora 18.30, şi în lipsa unei mize pentru gazde, va fi un prilej de reîntâlnire cu fanii, la 15 luni de la ultimul meci cu public pe “Ion Oblemenco”. Câştigătoarea Cupei României a pregătit un spectacol deosebit la finalul partidei, cu jocuri de lumini şi artificii, pentru celebrarea trofeului cucerit. Abonaţii îşi pot rezerva locul pe stadion, iar biletele se vând la case, la magazinele clubului şi online, fiind nevoie de vaccinare sau de test negativ, care se poate face gratis, ghidul fiind pe site-ul oficial al clubului. Antrenorul Marinos Ouzounidis va folosi mai mulţi jucători care au evoluat mai puţin în acest sezon şi sunt posibile şi debuturi, inclusiv cel al nepotului lui Ilie Balaci, Atanas Trică.

Prefaţa LPF:

“9 victorii au reuşit oltenii în acest sezon, dintre care 12 la un gol diferenţă.

Academica este echipa cu cele mai multe rezultate de egalitate întregistrate pe teren advers, 10 remize.

Universitatea Craiova este formaţia cu cei mai puţini jucători utilizaţi, doar 28, dintre care Mirko Pigliacelli este singurul din Liga 1 care a strâns toate minutele.

Ilfovenii s-au bazat pe 34 de fotbalişti, 12 dintre ei fiind debutanţi pe prima scenă.

Universitatea Craiova şi Academica s-au mai întâlnit de cinci ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus elevii lui Ilie Poenaru, un joc s-a terminat cu victoria oltenilor, iar alte două partide s-au încheiat la egalitate.

Primul duel a avut loc pe 14 iulie 2019, Universitatea Craiova – Academica 3-2 (marcatori A. Răuţă – autogol, I. Martic, V. Constantin – minutul 90+5 / A.Şut, P. Nsiah), partidă care a consemant şi debutul ilfovenilor în principala competiţie internă.

Cea mai recentă dispută directă: 2 mai 2021, Academica – Universitatea Craiova 1-0 (autogol M. Constantin).”