Debutul lui Atanas Balaci a salvat ultima impresie a Ştiinţei

0
845

Puţină lume la redeschiderea porţilor pe “Ion Oblemenco”, dar şi mai puţin fotbal. Aproape deloc. De fapt, cam în aceeaşi doză servită în ultima lună . Apărare aglomerată şi speranţa vreunui contraatac sau a unei faze fixe, cam asta a fost “strategia” grecului, al cărui mandat ar trebui încheiat în vara aceasta, în pofida termenilor din contract. Ouzounidis este spirtos precum băutura omonimă, dar numai în manifestările de pe marginea terenului, fiindcă jocul imprimat nu conţine nimic din inspiraţia lui Miltiades sau Leonidas, strategii eleni antici. E adevărat, nici pe teren nu sunt nişte războinici adevăraţi, deşi nu atitudinea li se poate reproşa în primul rând majorităţii jucătorilor Craiovei, ci lipsa de valoare.

Aşa cum am anticipat, absenţa fanilor a fost un avantaj pentru actualii componenţi ai lotului Ştiinţei. Crispaţi şi când i-a “scuturat” oleacă mia de spectatori venită la meciul cu Clinceni, probabil şi-ar uda vârtos şorturile dacă ar avea o arenă arhiplină care să-i ţină în presiune permanentă, solicitându-le fotbal, în primul rând, şi performanţe. Nu sunt perspective reale cu actualul lot, ci numai şanse mici de a mai “ciupi” rezultate, aşa cum a fost şi Cupa României, după un traseu lin, în care au întâlnit o singură echipă din Top 6, chiar pe ultima. Când în play-off nu poţi să câştigi niciun meci cu Clinceni, Sepsi sau Botoşani, atunci problemele nu mai trebuie semnalate, sunt evidente. Ca să fim indulgenţi, abia jumătate din componenţii lotului se pot ridica la nivel de performanţă, iar majoritatea acestora nu au fost pe teren cu Clinceniul.

Dacă se doreşte un upgrade real, va trebui adus un antrenor cu nume, cu performanţe, verificat, confirmat, şi se vor încheia repetatele experimente, dar mai ales ar trebui transferaţi jucători de clasă, nu “specimene” gen: Câmpanu, Căpăţână, Mamut, Fedele, Bic, Ofosu, Camara, Tudorie, ca să-i enumerăm numai pe cei mai “sparţi”, fiindcă mai sunt şi alţii care ar trebui lăsaţi să se exprime prin alte părţi. Şi ar trebui să se înceapă cu “mulţumirile” imediat, nu la două luni după ce începe sezonul. Cu astfel de jucători care sperie mingea şi spectatorii, ajungem să-l regretăm pe Bărbuţ, cel care şi-a primit cadoul de despărţire de Ştiinţa la acest joc.

Meciul cu Clinceni nu merită povestit, fiindcă e destul că am rezistat să-l privim, nu suntem masochişti să-l şi descriem. “Mă întreb de ce nu arată şi ei ceva fotbal, că nu mai au nicio presiune, nu contează acest meci, se pot bucura de fotbal” murmurau fanii din tribune, şi nu numai aceia care prinseseră epoci glorioase ale Ştiinţei. Inclusiv aşa-zisul spectacol a fost un fâs, cu tot ce s-a desfăşurat pe tabelă sau prin tribune. Oricum, nu se poate păcăli lumea cu fum in ochi, cu jocuri de lumini sau artificii, cu premieri făcute în familie, fanii simt când nu au ce vedea şi reacţionează. Şi ori se revoltă, ori stau acasă, chiar dacă acum nu mai sunt obligaţi, ca în ultimele 15 luni. Cupa României şi locul 3 sunt de pus în vitrină, fără îndoială, chiar şi într-un campionat care suferă, dar trebuie să conştientizezi când podiumul de premiere e putred, când se poate crăpa în orice moment, ba chiar atunci când trebuie să culegi laurii, aşa cum s-a întâmplat la Tbilisi. Şi atunci aveam pe teren cea mai bună formulă, inclusiv Koljic şi Mihăilă!

Un singur lucru pozitiv s-a întâmplat la ultimul meci al sezonului: a debutat Atanas Trica, nepotul lui Ilie Balaci, la aproximativ aceeaşi vârstă la care legendarul său bunic a îmbrăcat prima oară tricoul Ştiinţei, acum 48 de ani. Numai cu asta rămânem de la meciul de încheiere al stagiunii. Ar fi frumos să ne amintim peste ani de ziua aceasta, când, la aproape 16 ani şi 11 luni, “Ati” a jucat primul meci din cariera sa glorioasă la Universitatea Craiova. Genă are, fizic, chiar unul impresionant la vârsta sa, se spune că este serios şi dedicat, aşa că adăugăm numai “mult noroc” pentru continuatorul dinastiei Balaci!

Universitatea Craiova – Academica Clinceni 0-0

Stadion: “Ion Oblemenco”, spectatori: 1.000.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Mitran, Bălaşa, Acka, Bancu (Vătăjelu ’46) – Căpăţână, Bic, Fedele (Screciu ’67) – Câmpanu (Baiaram ’67), A. Ivan (Atanas ’88), Ofosu (V. Constantin ’82). Antrenor: Marinos Ouzounidis

Academica Clinceni: Păun – Achim, Bilali, Patriche, P. Pîrvulescu – Moulin (Cebotaru ’71), Cascini – Cordea (Markovic ’46), Chandarov (Popa ’46), Rusescu (Ştefan ’89) – Cr. Tănase (Longher ’72). Antrenor: Ilie Poenaru

Cartonaş roşu: Pîrvulescu ‘90

Arbitru: Andrei Chivulete.