Înscrierile pentru sesiunea din vară a Bacalaureatului din acest vor începe de luni, 27 ani, şi se încheie vineri, 31 mai. De asemenea, tot vineri se încheie şi cursurile pentru elevii clasei a XII-a.
Examenul de Bacalaureat din 2019, la fel ca şi cel din anii trecuţi, se vor desfăşura la nivel naţional în aceeaşi perioadă, în lunile iunie-iulie, potrivit calendarului publicat pe site-ul edu.ro.
Prima probă scrisă va începe luni, 3 iunie, cu evaluarea orală a competenţelor lingvistice la limba română (proba A). Calendarul arată că proba va continua în data de 4 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingivistice orale în limba maternă, în perioada 5-6 iunie.
În 7, 10 şi 11 iunie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie vor fi testate competenţele lingivistice pentru o limbă străină (proba C). Absolvenţii de clasa a XII-a de o altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.
Proba scrisă la Limba şi literatura română – Ea) – se va ţine pe 1 iulie, iar cea la Limba şi literatura maternă – Eb) – este programată pentru a doua zi, marţi, 2 iulie. Proba obligatorie a profilului – Ec) – se va desfăşura miercui, 3 iulie.
Proba scrisă, şi ultima din această sesiune a BAC 2019, cea la alegere a profilului şi specializării, va fi joi, 4 iulie.
Primele rezultate de la BAC 2019 vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12:00. Depunerea contestaţiilor se va face între orele 12:00 şi 16:00 în aceeaşi zi. În perioada 9-12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.
Calendarul sesiunii din toamnă:
- 15 – 19 iulie: înscrierea candidaţilor
- 26 iulie: înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
- 21 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă
- 22 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
- 23 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
- 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – proba scrisă
- 27 & 28 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 30 august & 2 septembrie: evaluarea competenţelor digitale – proba D
- 2 – 3 septembrie: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională – proba C
- 3 septembrie: afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
- 3 – 6 septembrie: rezolvarea contestaţiilor
- 7 septembrie: afişarea rezultatelor finale. (Sursa: Mediafax)