Economia Socială – Oportunităţi şi Avantaje

0
1010

Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării unor evenimente şi acţiuni de mediatizare a acestui domeniu. În acest context, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Organizaţiile Non-Profit din Oltenia (C.R.O.N.O.) a organizat marţi, 22 mai 2018, Conferinţa Judeţeană “Economia Socială – Oportunităţi şi Avantaje”.

La eveniment au participat reprezentanţi ai întreprinderilor sociale atestate la nivelul judeţului nostru,reprezentanţi ai autorităţilor publice locale,precum şi reprezentanţi ai altor entităţi interesate de domeniul economiei sociale. Au fost diseminate informaţii cu privire la condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie, condiţiile de accesare a fondurilor europene şi observaţii/propuneri de modificări la Ghidul Solicitantului – Conditii Specifice (sprijin pentru înfiinţare de structuri de economie sociala).

Dezvoltarea comunităţilor locale

Reglementată prin Legea 219/2015, economia socială este definită ca ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public,al căror scop este să servească interesul general,interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale prin: creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil; producerea şi furnizarea de bunuri; prestarea de servicii şi execuţia de lucrări.

Scopul principal al economiei sociale, în comparaţie cu economia de piaţă, nu este obţinerea de profit, ci îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi oferirea de noi oportunităţi pentru persoanele dezavantajate sau care fac parte din grupuri vulnerabile. Aceasta contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii.

Întreprinderea socială are permanent cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil

Economia socială se derulează prin întreprinderi sociale (orice persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale) sau prin întreprinderi sociale de inserţie (întreprinderea socială care are permanent cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi sa reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor).

„Atestarea întreprinderilor sociale şi certificarea întreprinderilor sociale de inserţie se realizează gratuit de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Până în prezent, la nivelul judeţului Dolj, au fost acordate atestate pentru patru întreprinderi sociale”, se precizează într-un comunicat de presă remis de AJOFM Dolj.