Monti le cere grecilor să-şi respecte angajamentele, iar nemţilor mai puţin autoritarism

0
369

Premierul italian, Mario Monti, a încurajat Grecia joi, în cursul unei emisiuni televizate, să-şi respecte cu stricteţe angajamentele financiare şi le-a cerut partenerilor europeni ai acesteia să evite să impună „dictate” acestei ţări, într-o aluzie transparentă la Germania, scrie AFP. „Cred şi sper că europenii, chiar şi cei mai teutoni dintre ei, se vor abţine să impună dictate. Sper că grecii se vor gândi şi vor trage concluziile”, a declarat el în cursul emisiunii „Piazza Pulita”, de la postul de televiziune La7, referindu-se la scrutinul ce va avea loc pe 17 iunie în Grecia.
”Este clar că dacă Uniunea Europeană le-ar spune (grecilor): vă reducem angajamentele pe care le-aţi luat, ar fi un bonus pentru partidele cele mai extremiste (…) Atunci şi alţii, cum ar fi Portugalia, ar putea pretinde acelaşi lucru”, a subliniat Monti. Pentru a explica radicalizarea opiniei publice elene, şeful guvernului italian a vorbit despre „umilinţa dementă” pe care a suportat-o ţara: „Grecia şi-a pierdut suveranitatea. Ei se supun condiţiilor Fondului Monetar, Băncii Centrale, Comisiei Europene”. În opinia premierului italian, în ultimii ani Europa „s-a înşelat cerând o ajustare prea rapidă la Atena”. „Introducerea concurenţei, lupta împotriva evaziunii fiscale, corupţia, reducerea deficitului bugetar în doi-trei ani (…) înseamnă o schimbare culturală şi politică extrem de profundă. Trebuie o generaţie”, a ţinut să precizeze premierul italian. Întrebat despre şansele Atenei de a-şi reveni, Monti a afirmat că „rezultatul cel mai probabil este cel care va fi pozitiv pentru ea, deci şi pentru noi. Europa trebuie să dea semne că îşi îmbină chipul şi cu creşterea economică, nu doar cu disciplina”, a insistat el, într-o critică voalată a rigorii apărate de cancelarul german, Angela Merkel. Europa, a adăugat el uşor ironic, reprezintă „un interes german. Germania este marea beneficiară a integrării europene. Ei mai beneficiază, înainte de toate, de faptul că reprezintă o piaţă imensă, unde ţările nu mai pot evolua individual”. În legătură cu introducerea eurobondurilor în UE, faţă de care Angela Merkel şi-a exprimat opoziţia, premierul Monti, comentând dezbaterile din cursul reuniunii informale a Consiliului European de miercuri, a afişat un optimism prudent: „Cred că da, dacă Eurozona vrea asta, atunci şi Germania…”.