Honeywell și Junior Achievement România, un nou an, o nouă colaborare pentru educația elevilor de gimnaziu și liceu

0
550

Honeywell și Junior Achievement (JA) România continuă colaborarea și demersul educațional desfășurat prin proiectele iTech Skills și Skills for Tech Jobs, două inițiative în care elevii de gimnaziu și liceu sunt susținuți și încurajați să deprindă cunoștințe și abilități digitale necesare pentru joburile viitorului.

Peste 2.500 de elevi și profesori din întreaga țară, cu precădere din orașele București, Lugoj și Timișoara, vor beneficia de acces gratuit la resursele educaționale dezvoltate în cadrul proiectelor și de interacțiuni directe cu voluntarii din partea companiei Honeywell, care vor împărtăși elevilor din cunoștințele și experiențele lor profesionale pentru a-i ajuta să dobândească informații noi, să exerseze abilități specifice domeniului tech și să fie mai bine pregătiți pentru alegerea viitoarelor oportunități de studii și carieră. Un rol important în cadrul acestei colaborări se va acorda și profesorilor participanți, atât în calitate de coordonatori ai elevilor, cât și ca promotori ai educației moderne.

Adresat elevilor de gimnaziu și aflat la a patra ediție, proiectul iTech Skills creează un context educațional ce le oferă elevilor posibilitatea să interacționeze în mod direct cu voluntarii Honeywell. Aceștia, sub coordonarea și cu sprijinul cadrelor didactice, devin profesori pentru o zi și lucrează cu elevii, în format online sau față în față, exerciții de coding și activități necesare pentru identificarea propriilor talente și aptitudini, îmbunătățirea abilităților interpersonale, dezvoltarea gândirii logice și a creativității.

Proiectul Skills for Tech Jobs, aflat la a doua ediție, este conceput în principal pentru liceeni și își propune ca, prin aportul consultanților voluntarilor din cadrul companiei sponsor și prin acces gratuit la un modul educațional de orientare profesională special creat pentru învățarea hibridă, elevii să poată analiza diferite opțiuni de carieră, să identifice și să exerseze abilitățile deținute și cele necesare pentru a îndeplini anumite roluri sociale și profesionale, în funcție de domeniile și industriile preferate.

„Mi-au plăcut foarte mult atât tema abordată, cât și prezentarea realizată de voluntarul companiei Honeywell, deoarece am învățat termeni noi și am reușit să înțeleg lucruri care până acum nu îmi erau clare. Consider că această activitate, derulată în cadrul proiectului Skills for Tech Jobs, a ajutat la dezvoltarea mea personală și îmi doresc să iau parte la cât mai multe astfel de sesiuni”, a declarat o elevă de la Colegiul Economic Virgil Madgearu din București.

„Inițiativele JA România reprezintă un mare câștig pentru societatea noastră, deoarece creează o legătură între generația tânără și antreprenori, reprezentanți ai start-up-urilor și ai marilor companii. Sunt o oportunitate excelentă de învățare pentru ambele părți, din care tinerii pot afla ce este piața liberă, cum să se pregătească mai bine pentru aceasta și cum să își folosească și să își dezvolte competențele și abilitățile necesare proiectelor viitoare. Mulțumesc JAR pentru șansa de a putea contribui la educația viitoarei generații și de a interacționa cu aceasta împărtășind cunoștințe, sugestii și opinii. ”, a declarat Oana Calcan, Recruitment Manager Honeywell și consultant voluntar în cadrul proiectului Skills For Tech Jobs