Două persoane din Dolj – depistate HIV pozitiv

0
605

În luna martie 2020, în judeţul Dolj, au fost efectuate, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, 1485 testări HIV. Categoriile de testare au fost următoarele: bolnavi cu BTS (7 teste), bolnavi cu TBC (62 teste), gravide (365 teste), donatori de sânge (687 teste), hemodializaţi (10 teste), control prenupţial (6 teste), personal medico-sanitar (104 teste), persoane care au avut contact cu o persoana infectata cu virusul HIV (două teste), testări ocazionale, în scop diagnostic sau expuneri accidentale (32 teste), la cerere (210 teste). Dintre toate acestea, în două cazuri rezultatele au fost pozitive.