În cursul zilei de astăzi, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova şi Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au organizat o serie de activităţi de informare în unitățile de învățământ din zona de competenţă, având ca scop creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic.
Poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au organizat o întâlnire cu preşcolarii şi cadrele didactice, având în vedere Parteneriatul Educaţional “PRIETENUL MEU, POLIŢISTUL”, încheiat cu Grădiniţa cu Program Prelungit “Ion Creangă ”, scopul fiind prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, dar şi reducerea numărului victimelor accidentelor rutiere. Cu această ocazie au fost desfăşurate activităţi pentru conştientizarea şi implicarea acestora în prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar şi în societate. La activitate au participat 5 cadre didactice şi 65 de copii, fiind dezbătute aspecte referitoare la꞉ prevenirea şi combaterea agresiunilor fizice, verbale sau de altă natură care pot fi exercitate asupra preşcolarilor, conştientizarea existenţei problemei violenţei în acest mediu de către preşcolari sau cadre didactice, dar şi reguli de circulaţie pe drumurile publice pentru a evita implicarea în evenimentele rutiere. Prin acest gen de acţiuni se urmăreşte consolidarea parteneriatului Poliţie – Grădiniţă, în vederea dezvoltării unui proces educaţional antiinfracţional şi antivictimal.
Şi poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au desfăşurat activităţi de informare la Grădiniţa nr.1 Galicea Mare, cu privire la respectarea regulilor de circulaţie şi prevenirea victimizării minorilor, activitate la care au participat 40 de preşcolari şi 4 cadre didactice.