Magistraţii Tribunalului Dolj au prelungit arestarea preventivă a craioveanului de 34 de ani, care, după ce s-a îmbătat, şi-a bătut soţia, ce divorţase recent de el, atât de tare încât femeia a intrat în comă din cauza rănilor grave suferite în special la cap, iar ulterior a decedat. Inculpatul, acuzat de omor asupra unui membru de familie, a cerut să fie judecat în procedură simplificată, adică a recunoscut comiterea faptelor solicitând să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, solicitare admisă de instanţă, care a amânat procesul pentru 15 mai a.c.
Reamintim că tragedia s-a petrecut pe 4 octombrie 2016, seara, în cartierul craiovean Lăpuş. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, Felicia Ileana Smărăndache (31 de ani) şi Ion Cătălin Smărăndache (34 de ani), împărţeau încă aceeaşi locuinţă, deşi divorţaseră din luna iunie, cu ei locuind şi mama femeii. Pe 4 octombrie, bărbatul, care consumase băuturi alcoolice, pe fondul geloziei, a început să se certe cu ea, apoi, la un moment dat, a prins-o pe Felicia, a dus-o în baie şi a început să o lovească violent cu pumnii şi picioarele. Mama femeii a auzit urletele disperate, a încercat să intre în baie să-l oprească pe agresor, însă n-a reuşit, aşa că a sunat pe 112, anunţând ce se întâmplă.
Agenţi ai Secţiei 3 Poliţie Craiova, dar şi jandarmi au ajuns la faţa locului, însă, când au reuşit ei să intre în baie, victima era aruncată în cadă, plină de sânge şi inconştientă. A fost solicitată o ambulanţă, medicii au resuscitat-o pe femeie, aceasta fiind transportată în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă, unde ulterior a decedat. Agresorul a fost ridicat şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, procurorul de caz dispunând reţinerea sa pentru 24 de ore, apoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind şi acum în spatele gratiilor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi au întocmit rechizitoriul, iar pe 17 noiembrie 2016 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Ion Cătălin Smărăndache a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, iar pe 19 ianuarie a.c., instanţa a constatat legalitatea probelor şi a dispus începerea procesului: „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.719/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe privind pe inculpatul Smărăndache Cătălin Ion, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpatul Smărăndache Cătălin Ion”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului.
Inculpatul, care a fost menţinut în spatele gratiilor, a cerut să fie judecat în procedura simplificată, mai exact a recunoscut comiterea faptelor solicitând să beneficieze de prevederile vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar instanţa a admis solictarea sa: „Admite cererea inculpatului Smărăndache Cătălin Ion de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei. Încuviinţează cererea inculpatului privind efectuarea unui referat de evaluare sens în care dispune adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj”. Următorul termen, la care inculpatul şi-ar putea afla sentinţa, a fost stabilit pentru 15 mai a.c.