Poliţiştii de frontieră doljeni de la PTF Calafat au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism marca Audi, în valoare de aproximativ 22.000 de lei, căutat de autorităţile italiene.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, în data de 25.04.2017, în jurul orei 16.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Sorin P., în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Vâlcea, conducând un autoturism marca Audi, pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare în Bulgaria. În urma verificărilor suplimentare efectuate de către poliţiştii de frontieră, a rezultat faptul că autoturismul, fabricat în anul 2001, figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în urmă cu un an de zile. Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat maşina de la un prieten şi nu ştia că este căutată de autorităţi. Poliţiştii de frontieră au luat măsura indisponibilizării autoturismului în valoare de aproximativ 22.000 de lei, în cauză fiind întocmite acte de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.