Începe recrutarea tinerilor care doresc să devină polițiști

0
345

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj anunță că, de luni, începe recrutarea tinerilor care doresc să devină ofițeri sau agenți de poliție. Este vorba despre înscrierile în instituţiile de învăţământ proprii şi subordonate Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne. Anul acesta, numărul de locuri alocat la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan-Cuza” Bucureşti este de 40 la Specializarea „Drept” și 255 de locuri, plus  15 pentru minorităţi (7 locuri pentru rromi, 5 locuri pentru maghiari şi 3 pentru alte minorităţi).

Pentru subofițeri, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „ Vasile Lascăr” Câmpina sunt 500 de locuri ( 10 locuri pentru rromi, 5 locuri pentru alte minorităţi ), iar la Şcoala de Agenţi de  Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj–Napoca – 125 de locuri. Pentru cei care doresc să opteze pentru o instituție de învățământ din cadrul MApN, locurile allocate MAI sunt: învăţământ superior – studii universitare de licenţă: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” – Sibiu – 33 de locuri; Academia Tehnică Militară – 18 de locuri; Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” – 10 locuri. Pentru învăţământul postliceal (maiştri militari), Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”- Piteşti pune la dispoziția celor interesați 17 locuri;

Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale M.A.I. se realizează de către Serviciul de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj. Pentru informații suplimentare, tinerii interesați se pot adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului, la sediul de pe strada Vulturi, Nr. 19, Craiova sau la numărul de telefon 0251/407.500.