Consiliul Judeţean Dolj caută soluţii pentru a ajuta echipele SCM „U” Craiova

0
382

Şedinţa Consiliului Judeţean Dolj a avut, ieri, pe ordinea de zi 25 de puncte, multe dintre ele referitoare la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru mai multe instituţii subordonate, rectificări ale bugetului propriu sau numirea unor reprezentanţi în diverse consilii de administraţii. Concluzia preşedintelui Ion Prioteasa a fost că toate direcţiile Consiliului Judeţean Dolj au încheiat anul 2012 pe profit. Printre multe decizii luate, s-a căzut de acord să se formeze o comisie din care să facă parte consilieri judeţeni şi preşedintele Ion Prioteasa, care să se întâlnească în perioada următoare cu reprezentanţii echipelor SCM U Craiova, pentru a stabili cum pot fi susţinute în activitatea pe care o desfăşoară.    

Consilierul judeţean, democrat-liberalul Marcel Marcea a propus în Consiliul Judeţean Dolj găsirea unei soluţii pentru susţinerea echipelor SCM U Craiova, care de fiecare dată când susţin meciuri însufleţesc Sala Polivalentă din Craiova, unde se adună câteva mii de craioveni. Propunerea pedelistului a fost agreată de preşedintele Ion Prioteasa, care a propus mandatarea unui grup, format din consilieri judeţeni, care să poarte discuţii cu echipele vizate şi care să găsească modalitatea legală de finanţare.

„De-a lungul timpului, ne-am concentrat pe Centrul nostru de copii şi juniori, care a fost permanent un izvor de talente şi care s-au dus către echipa noastră fanion Universitatea Craiova. Nu vă ascund că, în această perioadă în care echipa Universitatea Craiova nu mai este, au existat voci şi chiar presiuni ca acest club să fie desfiinţat. Noi ne-am gândit că numai dacă ar fi pentru sănătate şi copiii trebuie să vină acolo să se antreneze. În acelaşi timp sunt antrenori acolo 8-10 jucători ai Craiovei Maxima, pe care nu-i putea lăsa fără obiectul muncii. Aşteptăm să renască echipa noastră de suflet, dar între timp a apărut Sala Polivalentă, unde am fost şi noi la evenimentele sportive şi am observat atmosfera extraordinară. Propun formarea unui grup şi să ne mandataţi să purtăm discuţii cu echipele reprezentative şi să găsim o soluţie legală pentru a da o mână de ajutor. Şi poate o să ne regăsim şi noi în bannerul de pe marginea sălii, pe tricourile pe care le poartă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

„La data de 20 mai se va da drumul la circulaţie pe podul Calafat-Vidin”

Pentru că la data de 20 mai va fi deschisă circulaţia rutieră pe podul Calafat-Vidin, în şedinţa Consiliului Judeţean, de ieri, s-a pus în discuţie situaţia drumului Calafat-Craiova, pentru care a existat finanţare la un moment dat, dar din anumite motive a fost retrasă. Marcel Marcea a încercat să arunce această problemă în spatele Guvernului Ponta, însă Ion Prioteasa nu a intrat cu acesta în polemică, precizând că problema este una mult mai veche, iar fostul guvern al PDL nu este străin de ceea ce s-a întâmplat.

„Nu vreau să polemizez cu dumneavoastră şi nici să trec în plan politic această problemă, care vine de foarte mult timp, inclusiv de la guvernul PDL. La data de 20 mai se va da drumul la circulaţia rutieră pe podul Calafat-Vidin. Pe drumul despre care vorbim, porţiune de 47 km până la Galicea mare şi 37 km de la Galicea până la Calafat, una dintre firme şi-a terminat lucrările în procent de 25% şi cealaltă doar 2%. Practic, nici nu a început. Săptămâna trecută ne-am întâlnit cu ministrul Dan Şova, pe care l-am rugat ca primii bani care vin – şi aceasta a fost şi promisiunea dumnealui – să fie trecuţi pentru acest drum despre care vorbim. Mai mult, mi-a spus că a avut o discuţie cu cei doi constructori, Delta ACM – care are primul tronson, şi o firmă grecească, aceasta având cel de-al doilea tronson, să înceapă lucrările şi i-a asigurat că îşi vor primi banii. Vă asigur că nu vom scăpa un moment în care să nu punem această problemă”, a mai declarat Ion Prioteasa, care a fost de acord cu ideea ca aleşii judeţeni să organizeze o întâlnire cu toţi parlamentarii din Dolj şi împreună să stabilească priorităţile judeţului, pentru care să facă toţi front comun.