Cursuri de formare profesională pentru persoanele de etnie romă, la CRS Craiova

0
438

Înfiinţat la începutul anului 2011 în cadrul proiectului “Munca pe primul loc”, Centrul pentru Reintegrarea Şomerilor (CRS) Craiova are acoperire în toate cele cinci judeţe din regiunea S-V Oltenia şi oferă sprijin pentru un număr de peste 3.000 de şomeri, prin oferirea de servicii de informare, consiliere profesională şi mediere, precum şi prin servicii de formare profesională. CRS Craiova se adresează şi persoanelor de etnie romă, categorie considerată defavorizată pe piaţa muncii. Astfel, 20% din cei care urmează cursuri de consiliere şi formare profesională în cadrul proiectului adresat şomerilor fac parte din această etnie. Acest lucru se întâmplă datorită consilierilor care fac eforturi să se deplaseze în comunităţile de romi pentru a le explica în ce fel îi pot ajuta. Din cele aproximativ 450 de persoane de etnie romă înscrise în cadrul CRS Craiova, 15 participă în mod activ la cursuri, numărul fiind atât de mic pentru că puţini sunt cei care au studiile necesare. “În principiu, toate activităţile pe care le desfăşurăm cu persoanele de etnie romă sunt la fel pentru toată lumea, dar există şi situaţii aparte în care activităţile se desfăşoară diferit. Şi asta pentru că cei care fac parte din comunităţi sunt mai greu de adus la sediu, chiar dacă transportul este decontat. În acest caz încercăm noi să mergem la ei după ce discutăm cu reprezentanţii comunităţilor respective. Este puţin mai greu de lucrat cu aceste categorii de persoane defavorizate pentru că ei se consideră mereu în inferioritate, au impresia că sunt priviţi altfel. Dar cei care au beneficiat până acum de serviciile noastre s-au integrat în grup şi nu au existat probleme în ceea ce priveşte discriminarea lor. Din cele 450 de persoane înregistrate la CRS Craiova, doar 15 participă la cursuri, şi asta pentru că se cere un anumit nivel de pregătire pe care puţini dintre ei îl au”, a explicat Mihaela Filotie, consilier forţă de muncă şi şomaj în cadrul Centrului pentru Reintegrarea Şomerilor Craiova.

Workshopuri în cadrul comunităţilor de romi, succesul proiectului

Persoanele de etnie romă care urmează cursuri de formare profesională la CRS Craiova sunt persoane tinere, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, aceştia fiind cei mai interesaţi de posibilitatea angajării. Fochist, electrician, sau chiar secretariat sunt meseriile în care persoanele de etnie romă au ales să se pregătească, unii dintre ei urmează şi cursuri de limba engleză. “Majoritate cursanţilor sunt tineri şi vin la noi pentru că îşi doresc să se integreze pe piaţa muncii. Avem persoane care urmează cursuri de calificare în meseria de electrician sau fochist, chiar şi secretariat, precum şi cursuri de învăţare a limbii engleze. Cred că succesul acestui proiect se datorează în primul rând faptului că am desfăşurat workshopuri chiar în cadrul comunităţilor de romi, şi după ce le-am explicat cum îi putem ajuta, o parte din ei şi-au dorit să încerce. Până în acest moment, trei persoane de etnie romă care urmează cursuri la CRS Craiova s-au angajat, iar restul se pregătesc în continuare şi aplică frecvent pentru un loc de muncă. Noi dorim să integrăm aceste persoane defavorizate pe piaţa muncii şi lucrăm intens la acest proiect, încercând să le oferim un mediu în care să se simtă confortabil şi nu discriminaţi”, a precizat şi Cristian Nedeloiu, consilier forţă de muncă şi şomaj în cadrul Centrului pentru Reintegrarea Şomerilor Craiova.