CE a iniţiat investigaţii privind contractele directe ale Hidroelectrica

0
301

Comisia Europeană a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat. „Comisia Europeană a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica, producătorul român de hidroenergie controlat de stat, a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi de energie electrică, clienţi industriali şi producători de energie, cu scopul de a favoriza beneficiarii prin reducerea costurilor lor de funcţionare, prin creşterea veniturilor acestora sau printr-o combinaţie a celor două elemente, astfel încălcând normele UE în materie de ajutoare de stat. (…) Există indicii potrivit cărora statul ar fi influenţat deciziile de a încheia aceste contracte în condiţiile date. (…) Trebuie să verificăm dacă tarifele preferenţiale acordate de Hidroelectrica au privilegiat clienţii care au beneficiat de acestea în comparaţie cu concurenţii lor de pe piaţa internă”, se arată într-un comunicat al CE. Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi expiră în 2014, 2015 sau 2018. Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preţuri sub media pieţei. Hidroelectrica are, în prezent, zece contracte directe de vânzare a energiei către companiile Alro Slatina, Elsid Titu, Electro­carbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT AG, Euro PEC şi EFT România. La sfârşitul anului trecut, Hidroelectrica a început, la cererea FMI, să renegocieze aceste contracte.