Percheziţii de amploare în mai multe judeţe, inclusiv Dolj, pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată transfrontalieră

0
2966

În această dimineaţă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR  și ai Serviciului  de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Arad, pun în aplicare 79 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov,  Constanţa și a municipiului București, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere  în Cehia, Bulgaria și  Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de  contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) și materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor.

Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 – 2024, membrii celor două grupuri infracționale au  procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari din cadrul autorităților publice), transportat și depozitat , în scopul valorificării pe “piața neagră”. Pe parcursul administrării probatoriului,  au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate trei fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro. Sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, din care patru sunt funcționari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara. Acţiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției Române şi structurilor subordonate din teritoriu și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic și de  Criminalistică al D.I.I.C.O.T și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.