Accident rutier cu două victime, lângă Coşoveni

0
1035

Astăzi, polițiștii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N 6, în afara localității Coșoveni, a avut loc un accident rutier. În urma evenimentului, două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, la faţa locului fiind prezente şi echipaje ale ISU Dolj.

Polițiștii care au stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din localitatea Dioști, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N. 6, în afara localității Coșoveni, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit sensul de deplasare, intrând pe contrasens unde s-a răsturnat, ulterior fiind acroșat de un ansamblu de vehicule ce circula din sens opus. În urma evenimentului rutier, conducătorul autoutilitarei și o tânără de 23 de ani, din municipiul Caracal, pasager în autoutilitară, au necesitat îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Echipaje ale ISU Dolj au fost prezente la locul accidentului, pentru evaluarea situaţiei medicale a victimelor, acestea fiind conştiente şi cooperante şi transportate la spital, pentru investigaţii amănunţite.