Cercul de teatru te scoate din anonimat

0
354

Casa de Cultură a Studenţilor Craiova caută studenţi pasionaţi de actorie pentru Cercul de Artă Teatrală nou înfiinţat. Astfel că, în perioada 25-31 martie, pe holurile Universităţii din Craiova şi ale Universităşii de Medicină şi Farmacie, se desfăşoară campania de promovare pentru a face cunoscută această iniţiativă, dar şi pentru a atrage tineri cu înclinaţie artistică.

În cadrul campaniei, studenţii vor fi informaţi despre cercul de artă teatrală prin intermediul afişelor şi fluturaşilor împărţiţi de membrii Clubului de Relaţii Publice din cadrul CCS Craiova, îmbrăcaţi în costume ale unor personaje inedite. Etapa finală a campaniei de informare este reprezentată de o preselecţie susţinută în data de 1 aprilie în Sala de Spectacol a instituţiei, la ora 18:00. În urma preselecţiei vor fi selectaţi aproximativ 10 studenţi talentaţi care vor beneficia de pregătire profesională sub coordonarea actriţei Mirela Găman. Cercul va oferi reprezentaţii la evenimentele şi proiectele Casei de Cultură a Studenţilor, precum şi la viitoare concursuri şi festivaluri de profil organizate de alte instituţii în toată ţara.

Pe langa cercul de teatru CCS găzduieşte şi alte cercuri şi cluburi culturale şi educative pentru studenţi, printre care: animaţie socio-educativă, muzică (rock, folk, pop), relaţii publice şi comunicare, Revista CS Info. De asemenea, calendarul de acţiuni pentru 2013 include şi infiinţarea unor cercuri cultural artistice de dansuri moderne, un ansamblu folcloric şi artă fotografică.