Tura a III-a, de noapte, luată la puricat de inspectorii de muncă

0
296

27 de angajatori din sectorul panificaţiei, de pe raza judeţului Dolj, au fost verificaţi de inspectorii de muncă. Controlul a vizat respectarea prevederilor legale privind munca pe timp de noapte. În urma acţiunii, agenţii economici au fost amendaţi cu 76.000 de lei. 

Două zile din luna martie, respectiv 14 şi 15, s-a desfăşurat în ţară Campania Naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi verificarea modului în care se respectă prevederile legale de sănătate şi securitate în muncă pentru lucrătorii din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. Practic, acţiunea a vizat activitatea desfăşurată de salariaţi în schimbul al III-lea de muncă, mai exact în intervalul orar 22.00 –6.00.

Sancţiuni pecuniare de 70.000 de lei pentru munca la negru

În Dolj, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj au controlat 24 de angajatori, dintre care 17 au fost sancţionaţi pentru neconformităţi. “Inspectorii de muncă au dispus 72 de măsuri de remediere şi au aplicat 27 de sancţiuni, dintre care cinci amenzi pentru muncă nedeclarată, două amenzi pentru încălcarea condiţiilor de muncă pe timp de noapte, o amendă pentru neacordarea repausului săptămânal, precum şi 19 avertismente. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 76.000 de lei”, a precizat inspectorul-şef al ITM Dolj, Cătătlin Mohora. Potrivit acestuia, din amenda pecuniară de 76.000 de lei, 70.000 de lei au reprezentat sancţiunile aplicate pentru munca nedeclarată, depusă de şapte persoane, dintre care trei femei.

O propunere de urmărire penală

Conform raportului de activitate întocmit de Departamentul Relaţii de Muncă (RM) din cadrul aceleiaşi instituţii, în perioada 1-20 martie a fost efectuat un număr de 120 de controale. “Ca urmare, au fost constatate 418  deficienţe, pentru remedierea cărora au fost dispuse măsuri cu termene precise de realizare. Pentru încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul relaţiilor de muncă au fost sancţionaţi contravenţional 77 de angajatori, cărora le-au fost aplicate 120 de sancţiuni, din care 33 de amenzi, în cuantum de 472.000 de lei”, a declarat Cătălin Mohora, care a mai precizat că 48 de persoane au fost depistate că lucrau fără să aibă întocmite contracte individuale de muncă în formă scrisă, iar pe numele unuia dintre angajatori a fost propusă urmărirea penală. “Au fost sancţionaţi contravenţional 25 de angajatori cu amenzi de 410.000 de lei, şi există şi o propunere de dosar penale”, a conchis directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.