Barack Obama, în vizită în Coreea de Sud

0
368

Preşedintele american, Barack Obama, a sosit ieri în Coreea de Sud, pentru a participa la un summit consacrat securităţii nucleare, pe fondul tensiunilor cu Coreea de Nord, care intenţionează să lanseze o rachetă în spaţiu. Obama, al cărui avion, Air Force One, a aterizat la baza americană Osan, la sud de Seul, avea programate întâlniri cu preşedintele sud-coreean Lee Myung-Bak, pe subiectul anunţat, prevăzut pentru luna viitoare, care suscită, deja, îngrijorarea comunităţii internaţionale. Cei doi oameni de stat au avut o conferinţă comună de presă aseară. Barack Obama se va întâlni, în timpul summitului de luni şi marţi, cu omologii săi chinez şi rus, Hu Jintao, respectiv Dmitri Medvedev. Premierul francez, Francois Fillon, este şi el aşteptat la Seul. Coreea de Nord intenţionează să lanseze, la mijlocul lunii aprilie, un satelit de observare de uz civil, proiect denunţat de SUA şi aliaţii săi ca fiind, de fapt, o rachetă deghizată, ceea ce încalcă rezoluţiile ONU ce interzic ţărilor să efectueze teste nucleare sau balistice. Pregătirile sunt avansate, afirmă Phenianul. Pentru Washington, lansarea ar încălca un acord potrivit căruia dictatura comunistă a acceptat îngheţarea parţială a programului său nuclear, în schimbul unui ajutor alimentar american. SUA şi aliaţii săi rezervă „un răspuns robust” Coreei de Nord, în cazul în care îşi pune în aplicare proiectul, a avertizat, vineri, Gary Samore, un consilier al preşedintelui american. Japonia a dispus, deja, pregătirea sistemelor sale de apărare aeriană antirachetă, capabile să distrugă racheta dacă ar ameninţa arhipelagul. Anunţul Phenianului, survenit săptămâna trecută, a plasat pe plan secund obiectivele reuniunii, a doua pe această temă după cea din 2010, de la Washington. La summit vor fi reprezentate peste 50 de state şi 4 organizaţii internaţionale, respectiv ONU, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, UE şi Interpol.