În activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară

0
373

CFR Călători anunţă că, începând de duminică, 27 martie 2011, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00, dar acest lucru nu va modifica mersul trenurilor în vigoare, deşi, potrivit sursei citate, 99 de garnituri aflate în circulaţie între orele 3:01-4:00 (ora de iarnă) vor avea întârziere.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de 26/27 martie 2011 ora 03.00, care devine ora 04.00. După această oră, garniturile de tren vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie în intervalul orar 03:01-04:00 (ora iarnă) vor circula cu întârziere, pentru acestea urmând a se stabili măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri.

Potrivit unui comunicat de presă al Companiei, vor fi afectate de schimbarea de oră 99 trenuri aflate în circulaţie la ora 03:00, dintre care 14 trenuri ce au în compunere vagoane de dormit. „Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 27 martie a.c., între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare”, se mai precizează în comunicatul respectiv.