Consiliul European îi cere din nou lui Gaddafi să părăsească Libia

0
350

Liderii statelor membre ale UE, reuniţi în cadrul Consiliului European de primăvară, au decis să îşi intensifice acţiunile, alături de ONU, Liga Arabă şi Uniunea Africană, pentru găsirea unei soluţii la criza din Libia, în concordanţă cu rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, astfel încât să se dea un răspuns cererilor legitime ale poporului libian, arată concluziile prezentate, ieri, la finalul reuniunii. „Consiliul European i-a cerut din nou colonelului Gaddafi să părăsească imediat puterea pentru a-i permite Libiei să se îndrepte pe o tranziţie ordonată, sub conducere libiană, către democraţie, printr-un dialog extins, ţinând cont şi de nevoia de asigurare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Libiei”, relevă documentul. Uniunea Europeană este pregătită să ajute la încurajarea acestui dialog, inclusiv cu Consiliul Naţional de Tranziţie, şi să ajute noua Libie din punct de vedere economic şi pentru construirea noilor sale instituţii, în cooperare cu ONU, Liga Arabă, Uniunea Africană şi alţii.  Liderii Celor 27 salută rezultatele Summitului de la Paris din 19 martie, considerat o contribuţie importantă la aplicarea rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU şi condamnă sfidarea continuă de către regimul libian a rezoluţiilor 1970 şi 1973 ale Consiliului de Securitate al ONU, ca şi represiunile brutale şi violente ale cetăţenilor libieni de către regimul Gaddafi. Acţiunile adoptate în conformitate cu mandatul dat de Consiliul de Securitate al ONU au contribuit substanţial la protejarea civililor din zonele aflate sub ameninţare şi au ajutat la salvarea de vieţi în rândul populaţiei. Operaţiunile militare se vor opri atunci când populaţia va fi în siguranţă de ameninţarea atacurilor şi când obiectivele rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU vor fi îndeplinite. „Uniunea Europeană este gata să iniţieze şi adopte sancţiuni suplimentare, printre care măsuri care să garanteze că veniturile din petrol şi gaz nu ajung la regimul Gaddafi. Statele membre vor prezenta propuneri similare Consiliului de Securitate al ONU”, adaugă documentul. Liderii statelor UE rămân îngrijoraţi de situaţia umanitară gravă din Libia şi de la graniţele sale, blocul comunitar continuând să furnizeze asistenţă umanitară tuturor celor afectaţi, în strânsă cooperare cu agenţiile umanitare şi organizaţiile neguvernamentale implicate. Eforturile de planificare a sprijinului asistenţei umanitare vor fi intensificate, inclusiv prin mijloace maritime.