Dolj: Range Rover neînmatriculat descoperit de polițiștii de frontieră doljeni

0
376

Poliţiştii de frontieră doljeni din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bechet au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism neînmatriculat.

Conform reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Dolj, sâmbătă, 24.02.2018, în jurul orei 11.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bechet au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate pe raza localității Bechet. Astfel, polițiștii de frontieră au oprit în trafic un autoturism marca Range Rover care avea aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare provizoriu, condus de cetățeanul român Săndel B., în vârstă de 42 de ani. Cu această ocazie au fost solicitate documentele personale ale conducătorului auto, precum și cele ale autoturismului. Șoferul autoturismului nu poseda documentele solicitate, si, deoarece existau suspiciuni cu privire la valabilitatea numerelor de înmatriculare, polițiștii de frontieră au efectuat verificări în bazele de date specifice, rezultând faptul că numărul de înmatriculare provizoriu aplicat pe autovehicul nu mai este valabil din data de 04.02.2018. Cu privire la cele constatate, conducătorul auto a declarat că avea intenția de a vinde autovehiculul și nu și-a dat seama că numărul de înmatriculare provizoriu a expirat. În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun, a precizat comisar Dănuț Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.