Autoritățile locale vor scoate la licitație concesiunea terenului de pe strada „Caracal”, acolo unde va fi construit noul cartier de locuințe pentru tineri. Suprafața preluată de la MApN a fost evaluată la suma de 5,19 milioane de euro, experții calculând de aici o redevență de 1,15 lei pe metru pătrat pe lună, care este prețul minim pe care trebuie să îl ofere investitorul. La rândul lui, acesta este obligat să construiască 1.800 de apartamente în doi ani și să le vândă la prețul maxim de 400 de euro pe metru pătrat.
Consilierii municipali se întrunesc, joi, într-o ședință ordinară și au pe ordinea de zi și două proiecte de hotărâre care se referă la terenul de pe strada „Caracal”, acolo unde Primăria Craiova urmează să construiască locuințele pentru tineri. Primul proiect privește concesiunea suprafeței de 67.511 de metri pătrați, care a fost preluată de la MApN în acest scop. Autoritățile propun ca terenul să fie concesionat prin licitație publică, pe un termen maxim de 49 de ani, unui investitor care trebuie, la rândul lui, să vină cu banii pentru ridicarea apartamentelor. Primăria Craiova îi cere firmei să prezinte și garanții bancare pentru această execuție.
Aleșii locali votează și evaluarea terenului
Pe ordinea de zi se află și un al doilea proiect de hotărâre, care, de asemenea, trebuie să fie votat de consilierii municipali. Proiectul acesta vine cu un preț minim al redevenței de la care se pornește licitația. Firma AMT Service SRL din Craiova a făcut evaluarea terenului de pe „Caracal” și a stabilit că suprafața de acolo are o valoare de piață de 5,19 milioane de euro. Pornind de la această sumă, expertul a calculat o redevență minimă de 1,15 lei pe metru pătrat pe lună, fără TVA. Prețul a fost trecut în proiectul de hotărâre al CLM Craiova și, dacă va fi votat, de aleșii locali, acesta va constitui punctul de plecare pentru stabilirea redevenței la licitația pentru concesiune.
1.800 de locuințe, construite în doi ani
Pe amplasamentul de pe „Caracal”, investitorul trebuie să construiască 1.800 de locuințe (garsoniere și apartamente cu două și trei camere). Apartamentele trebuie să fie ridicate în termen de doi ani, iar 250 dintre acestea vor fi predate MApN-ului, care le va vinde propriilor angajați. Autoritățile au stabilit și modul în care investitorul va putea să le valorifice. După ce le va termina de construit (nu trebuie să depășească termenul de doi ani), acesta va putea să le scoată la vânzare. Primăria Craiova a hotărât însă că investitorul nu va putea să solicite un preț mai mare de 400 de euro pe metru pătrat construit, fără TVA.
Locuri de parcare și o piscină
Blocurile care vor fi construite în acest cartier pot să fie imobile cu patru sau zece etaje, iar toate apartamentele trebuie să aibă, obligatoriu, balcoane. Finisajele interioare vor fi bine executate, cu materiale de calitate, și să respecte normativele de proiectare antiseismică. Blocurile vor avea, la parter, o grădiniță, un birou de taxe și impozite, trei cabinete pentru medicii de familie, o farmacie și un cabinet stomatologic, precum și mai multe magazine și restaurante. În incinta cartierului de locuințe trebuie să se găsească, în mod obligatoriu, mai multe locuri de parcare și o piscină, cu toate anexele necesare, care va putea să fie folosită doar de către cei care locuiesc acolo.
Cererea de locuințe este mult mai mare
Cererea de locuințe în Craiova este însă cu mult mai mare decât cele care vor fi puse la dispoziție în acest cartier. Potrivit datelor publicate de Primărie, în acest moment există 4.545 de cereri pentru repartizarea unei locuințe. Dintre acestea, 2.141 sunt dosare ai căror titulari speră să li se repartizeze o locuință ANL. Un număr la fel de mare, respectiv 1.933 de doare, așteaptă repartizarea unei locuințe sociale. În evidențele municipalității mai sunt 312 persoane care locuință din fondul locativ al orașului și 159 de persoane care au fost evacuate din casele naționalizate și trebuie să primească și ele o locuință din partea municipalității. Locuințele de pe Caracal însă, fiind construite cu bani privați, vor fi scoase la vânzare, iar ele trebuie să fie vândute ca orice apartament de pe piață, autoritățile eliminând criteriul privind vârsta cumpărătorului.