Mai multe exponate din tezaurul dacic, printre care şi coiful de aur, de la Coţofeneşti şi 3 brăţări de la Sarmisegetuza Regia au fost furate din expoziţia de la muzeul Drents din Assen (Olanda). Făptuitorii neidentificaţi ar fi provocat, în prealabil, o explozie pentru a pătrunde în muzeu. Unde erau expuse peste 50 de comori de aur şi argint de la 18 muzee din România. Directorul general al muzeului Drents, Harry Tupan, a declarat că „aceasta este o zi neagră pentru muzeul Drents şi Muzeul Naţional de Istorie al României. Suntem, şocaţi. În cei 170 de ani de existenţă nu a existat niciodată un asemenea eveniment major”. Poliţia face investigaţii. Muzeul Naţional de Istorie a României a declarat că piesele au fost asigurate înainte de a fi trimise în Olanda, conform practicilor în vigoare. Din colecţiile noastre au fost împrumutate 24 de piese excepţionale.