Până pe 16 februarie, şcolile trebuie să transmită dacă au solicitat evaluare externă, pentru obţinerea acreditării

0
120
Până pe 16 februarie, toate școlile vor transmite la ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar ) dacă au solicitat evaluarea externă pentru acreditare în termenul prevăzut de lege, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. În cazul în care s-a depășit termenul legal privind evaluarea externă în vederea acreditării, unitățile de învățământ vor preciza motivul.

„Având în vedere prevederile OME nr. 3958/2022 pentru aprobarea calendarului şi a procedurii de evaluare externă în vederea acreditării/ evaluării periodice, care precizează la articolul 5 că „începând cu anul școlar 2023-2024, pentru unitățile de învățământ de stat și particular și componentele organizatorice ale acestora, care nu au solicitat ARACIP conform calendarului derularea procedurii de evaluare externă în vederea acreditării, se va emite ordinul de ridicare a autorizării de funcționare provizorie”, vă solicităm să ne comunicați dacă unitatea de învăţământ pe care o conduceți a solicitat evaluarea externă în vederea acreditării în termenul prevăzut de lege, pentru fiecare nivel/ calificare/ specializare școlarizate”, precizează, printr-o adresă, ARACIP.

Foto: Ordinul nr. 3.958 din 6 iunie 2022 pentru aprobarea calendarului și a procedurii de evaluare externă în vederea acreditării/evaluării periodice / captură legislatie.just

În documentul trimis de ARACIP apare că școlile vor comunica nivelul/ calificarea/ specializarea pentru care s-a depășit termenul legal privind evaluarea externă în vederea acreditării și motivul argumentat al depășirii termenului prevăzut de lege.

În perioada  3 ianuarie – 15 martie 2024, unităţile de învăţământ pot depune cererile pentru acreditare, autorizația de funcționare provizorie sau evaluarea externă ARACIP, potrivit unei note trimise inspectoratelor școlare în decembrie anul trecut de instituție.

Ce înseamnă evaluarea externă

Metodologia din 18 noiembrie 2020 de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație stabilește la art. 6 următoarele:

„(1) În vederea declanșării procesului de evaluare externă, persoanele juridice, publice sau private, trebuie să depună la ARACIP o cerere de declanșare a procedurii de evaluare externă, însoțită de o fișă-tip și un raport de evaluare internă: (2) Fișa-tip conține informații privind infrastructura, curriculumul, resursele umane și materiale, avizele și autorizațiile necesare procesului de evaluare externă. Fișa-tip este asumată de reprezentantul legal al furnizorului de educație și este avizată de inspectoratul școlar județean/al municipiului București. Informațiile minimale pe care fișa-tip le conține sunt prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre, iar formatul fișei-tip se stabilește prin instrucțiuni periodice emise de ARACIP; (3) Raportul de evaluare internă cuprinde o serie de componente, stabilite în funcție de tipul de proces de evaluare externă și etapa corespunzătoare, cu informații necesare pentru a dovedi îndeplinirea cerințelor stabilite în standardele de autorizare, acreditare, respectiv în standardele de referință, pentru fiecare nivel de învățământ, tip de program de studiu și de calificare profesională, după caz; (4) Cererea de evaluare externă și fișa-tip se depun în format letric la ARACIP; (5) Celelalte componente ale raportului de evaluare internă se transmit în format electronic, prin încărcarea pe platforma digitală, gestionată de ARACIP, conform instrucțiunilor periodice emise de Consiliul ARACIP.” Ordonanța de Urgență nr. 75 din 12 iulie 2005 stabilește la articolul 10^1 – (1) că „ARACIP realizează evaluarea externă în vederea autorizării provizorii/acreditării/menținerii acreditării în învățământul preuniversitar de stat, prevăzută la art. 10 pct. A lit. b), fără verificarea existenței autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare”. ARACIP „efectuează, periodic, din 5 în 5 ani, evaluarea externă a unităților de învățământ preuniversitar acreditate”, după cum apare la art. 24. alin. (3) lit. h. ARACIP este o instituție aflată în coordonarea Ministerului Educației, cu personalitate juridică şi cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, conform site-ului propriuGuvernul a aprobat noul regulament de organizare al ARACIP pe 2 februarie 2022. Actul normativ care reorganizează Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar a abrogat hotărârea prin care instituția a fost organizată în 2005 și a instituit o nouă organigramă, noi reguli pentru stabilirea conducerii, pentru noi direcții, un număr mai mare de angajați și o cu totul altă abordare în privința acestei agenții, care până în ianuarie 2022 a fost una specializată.

Viitoarea ARACIP va prelua inspecțiile actualelor inspectorate școlare

Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în direcții județene pentru învățământ preuniversitar (DJIP) – care lasă viitoarei ARACIP (ARACIIP) componenta de inspecție școlară, conform legii educației 198/2023 în vigoare de peste 4 luni – este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026. Inspectoratele școlare, adică viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitar, rămân fără inspecții școlare în atribuții, potrivit proiectului de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţiei Municipiului Bucureşti, document obținut de Edupedu.ro. Cu alte cuvinte, inspecția școlară generală, cea tematică și inspecția de specialitate trec la ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar – n.red), nu mai rămân la inspectoratele școlare. În acest caz, nu este clar cine va plăti aceste inspecții, în condițiile în care ARACIIP este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, precum și din venituri proprii, conform legii.