CAN: Coasta de Fildeş solicită FFF „împrumutarea” antrenorului Herve Renard

0
271

Potrivit presei franceze, selecţionerul reprezentativei feminine de fotbal a Franţei, Herve Renard, a fost abordat de federaţia Coastei de Fildeş pentru a prelua temporar conducerea reprezentativei africane, calificată miraculos (prin victoria Marocului asupra Zambiei), în vederea optimilor de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni. Luni, „Elefanţii” întâlnesc Senegalul –deţinătoarea titlului- după ce antrenorul Jean Louis Gasset şi-a prezentat demisia, în urma înfrângerii usturătoare (0-4) în faţa Guineei, fiind înlocuit de adjunctul său Emerse Fae. Într-un asemenea context, de-a dreptul bizar, numele lui Herve Renard a apărut ca omul providenţial, după ce cu Zambia şi Coasta de Fildeş (2012 şi 2015) a câştigat CAN. Aventura lui Herve Renard, la conducerea tehnică a echipei naţionale feminine a Franţei, se încheie după Jocurile Olimpice din vară. Preşedintele federaţiei ivoriene, Idriss Diallo l-a contactat pe omologul său francez Philippe Diallo pentru a obţine „împrumutarea” până la sfârşitul turneului CAN, adică 11 februarie a.c.. La CM din Qatar, Herve Renard a fost prezent pe banca tehnică a Arabiei Saudite, reprezentativă cu care a obţinut o victorie (2-1) istorică în faţa Argentinei. A mai antrenat Marocul şi Angola.